FC Petrolul – CSM Slatina/Victoria e singura variantă!

FC Petrolul va disputa, mâine, restanța cu CSM Slatina, meci contând pentru etapa a șaptea a eșalonului secund. Partida se va disputa pe „Ilie Oană”, cu începere de la ora 17.00.

Rămasă în afara locurilor de play-off, după înfrângerea suferită, duminică, pe teren propriu, cu U Craiova, formația noastră se vede obligată să reînceapă să adune puncte, pentru a nu pierde contactul cu echipele aflate în zona superioară a clasamentului. Iar momentul pare unul proprice, pentru că FC Petrolul întâlnește, astăzi, o nou-promovată, CSM Slatina, formație care nu și-a depășit condiția în acest start de campionat.

Oltenii ocupă poziția a 19-a, antepenultima, cu două victorii în șapte meciuri, ambele obținute pe teren propriu, în fața unor alte echipe venite, în vară, din cel de-al treilea eșalon, Unirea Slobozia și Aerostar Bacău. În același timp, însă, chiar dacă nu a adunat vreun punct pe teren străin, nu ar trebui neglijat faptul că Slatina s-a ținut bine în deplasarile cu U Craiova sau ASU Poli Timișoara, ambele cedate la limită, 1-2, respectiv 0-1, lucru care ne vorbește, practic, despre o echipă destul de bine organizată de către antrenorul Mihai Ianovschi.

De partea cealaltă, „lupii” trebuie să treacă peste amărăciunea eșecului cu Craiova și să arate că știu să câștige și pe „Ilie Oană”, aici unde au pierdut trei dintre cele patru confruntări disputate în acest sezon! Elevii lui Viorel Moldovan s-au antrenat, astăzi, la Brazi, iar după prânz au intrat în cantonament, tehnicianul petroliștilor având, de această dată, întreg efectivul la dispoziție, în condițiile în care Vajushi și Salifu s-au pregătit alături de coechipierii lor.

Partida de mâine va începe la ora 17.00 și va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Horia Gabriel Mladinovici (București) – Bogdan Velicu (București) și Alexandru Filip (Constanța). Arbitru de rezervă va fi Claudiu Marcu (Constanța), iar ca observatori au fost delegați Gheorghe Mihalache (Buzău) și Andrei Simion (București).

Următorul meci

CSM Ceahlăul Piatra Neamț vs FC Petrolul Ploiești (On time)

Stadion Ceahlaul
Cupa Romaniei

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
11327
21324
31223
41323
51323