FC Petrolul – FK Csikszereda 2-0/„Efectul” Topal, confirmat!

Cu două goluri superbe, marcate de către Marco Dulca și Rareș Pop, Petrolul a tranșat duelul cu FK Csikszereda și a obținut, astfel, trei puncte vitale, la debutul celui de-al treilea „descălecat” al lui Mehmet Topal pe banca „galben-albaștrilor”.

Ca să continue să spere la salvarea de la retrogradare fără să treacă prin furcile caudine ale barajului, „lupii” erau condamnați să câștige disputa cu Csikszereda, prima formație situată deasupra liniei supraviețuirii, deja la o distanță de patru puncte, în momentul fluierului de start al confruntării de pe „Ilie Oană”.

Și Petrolul a început ca o echipă „flămândă” de victorie, năpustindu-se spre careul lui Eduard Pap, autorul unei prime parade salvatoare la șutul spectaculos al lui Rafinha (10), ce se ducea spre vinclu! La scurt timp, Roche (3) a găsit plasa porții adverse, dar bucuria a fost de scurtă durată, pentru că s-a semnalizat un ofsaid la Dulca, iar, mai apoi, Grozav (10) a trimis la o palmă alături de butul din dreapta lui Pap!

Forcingul de start al „găzarilor” s-a stins treptat, oaspeții au echilibrat și chiar și-au arătat „colții” pe contraatac, însă Bălbărău a fost imperial și a salvat din fața lui Eppel (32). Pauza părea să vină, astfel, la adpostul unui rezultat „alb”, dar DULCA (43) n-a fost de acord și, cu o super-execuție, un șut-trasor plasat în vinclu, de la 18 metri, a deschis scorul, în cel mai bun moment posibil, chiar înainte de intrarea la cabine.

Partea a doua a început cu un „raid” al lui Rafinha (54), încheiat cu un șut puțin pe lângă poartă, dar și cu un nou episod al duelului Bălbărău – Eppel, portarul petrolist fiind, o dată în plus, providențial. Emoțiile s-au încheiat atunci când Rareș POP (70) s-a lansat într-o cursă de vreo 70 de metri în banda dreaptă, i-a pierdut pe drum pe Tajti și pe Csuros, și l-a „țintuit”, mai apoi, pe Pop, marcând, astfel, golul care a consfințit victoria Petrolului!

Gură mare de oxigen, așadar, dar lupta e departe de a fi încheiată. Distanța față de retrogradarea directă a crescut la patru puncte, cea față de zona safe a clasamentului s-a redus la o lungime, și nici meciul de duminică, de la Slobozia (ora 18.15), altfel extrem de important, nu va aduce mari clarificari în lupta din subsolul clasamentului. Dar poate confirma revirimentul Petrolului sub bagheta lui Topal și, evident, să ofere un alt tonus pentru sprintul final al sezonului.

Foto: Gheorghe Flușter.

FC Petrolul – FK Csikszereda 2-0 (0-0)

Marcatori: Dulca (43), Pop (70).

FC Petrolul: Bălbărău – Ricardinho, Papp, Roche, A. Dumitrescu – Dulca (69 Hanca), Jyry – R. Pop, Rafinha (59 Mateiu), Grozav (cpt) (87 V. Gheorghe) – Chică-Roșă (87 Aimbetov). Antrenor: Mehmet Topal.

Csikszereda: Pap – Csuros (cpt) (77 Dos Santos), Kabashi, Palmeș, Trif (46 Tajti) – Kleinsheiler, Vegh, Bodo (77 Brugger) – Ceara (85 Szalay), Eppel (85 Ulfsson). Antrenor: Robert Ilyeș.

Cartonașe galbene: Chică-Roșă (73), A. Dumitrescu (83), V. Gheorghe (90+1), Mateiu (90+2)/Ceara (51), Tajiti (66).

Au arbitrat: Ionuț Coza – Andrei Constantinescu și Florian Vișan.

Rezervă: Mihai Ene.

Arbitru VAR: Iulian Dima.

Arbitru AVAR: Valentin Porumbel.

Observatori: Irina Mârț și Vasile Marcel.

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs AFC Hermannstadt

Stadion Ilie Oană
Play-Out Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13060
23056
33054
42952
53050
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă