FC Petrolul – Sepsi 1-3/Ieșirea din „tunel” se lasă așteptată

Parcă nimic nu se „leagă” pentru Petrolul în această periodă. Fără punct câștigat în campionat de cinci meciuri, echipa noastră a pierdut și primul joc din grupele Cupei României, bifând, astfel, cel de-al șaselea eșec consecutiv! Și, iarăși, o înfrângere venită pe fondul unui joc care n-a fost nici pe departe cel mai rău, ci doar, o dată în plus, lipsa de concentrare din unele momente, dar și câteva erori individuale, au condus la un rezultat favorabil adversarilor. A fost 3-1 pentru Sepsi, după 0-0 la pauză și după ce Gicu Grozav (48) a deschis scorul în startul părții secunde, un gol anulat, însă, rapid de reușitele lui Rondon (51), Ninaj (63) și Safranko (89).

Trupa lui Nae Constantin a început bine meciul și, după doar două minute, a avut o oportunitate imensă să înscrie. Un contraatac bine jucat și o pasă impecabilă a lui Cioiu l-au adus pe Măzărache față în față doar cu Began, dar jucătorul „lupilor” n-a găsit cea mai bună continuare, iar șutul său a fost deviat, în corner, de către portarul vizitatorilor! Jocul a curs, apoi, într-un ritm alert, ambele echipe părând să fie preocupate și de faza ofensivă, dar nu suficient cât să modifice și tabela de marcaj până la pauză, chiar dacă la cele două porți au fost câteva momente „fierbinți”.

Imediat după reluare, GROZAV (48), găsit excelent cu o pasă în stânga careului advers, l-a „executat” pe Began cu un șut în diagonală și Petrolul părea să fi găsit calea corectă pentru a ieși din criză: 1-0! Doar că, din păcate, avantajul „galben-albaștrilor” s-a rispit după doar trei minute, Rondon (51) învingându-l pe Leitner cu un șut la colțul scurt, expediat din interiorul suprafeței de pedeapsă!

Dumitriu (57), cu un șut spectaculos, de la mare distanță, ce a fost deturant, de sub transversală, de către Began, și Grozav (60), cu o lovitură de cap ratată din marginea careului mic, au trecut pe lângă cea de-a doua reușită a Petrolului, iar ocaziile s-au răzbunat și golul a picat tot în poarta lui Leitner, rămas fără replică la reluarea cu capul a lui Ninaj (63), venită după un corner bătut de pe stânga: 1-2!

Finalul a consemnat și singura veste bună a serii, revenirea pe gazon a lui Constantin Budescu, după șase luni de pauză, dar nici măcar „decarul” Petrolului n-a putut schimba soarta confruntării, covăsnenii securizându-și victoria după ce Safranko (89), cu un șut de la 11 metri, l-a obligat pe Leitner să scoată pentru cea de-a treia oară mingea din plasă!

Sepsi s-a impus, astfel, cu 3-1 și urcă, după prima serie de jocuri, în fruntea Grupei A a Cupei României Betano. Următoarea etapă în această competiție se va disputa în intervalul 8-10 noiembrie, atunci când Petrolul va juca, în deplasare, cu divizionara secundă Unirea Slobozia, pentru ca ultima rundă să fie programată în perioada 6-8 decembrie, formația noastră urmând să o întâlnească atunci, pe „Ilie Oană”, pe FC U Craiova 1948.

Până atunci, însă, luni, 24 octombrie, de la ora 18.15 vom încheia turul sezonului regular din Superliga, tot pe „Ilie Oană”, cu meciul contra lui FC Argeș.

Foto: Cristi Stavri și Răzvan Păsărică (www.sportpictures.eu).

FC Petrolul – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 1-3 (0-0)

Marcatori: Grozav (48)/Rondon (51), Ninaj (63), Safranko (89).

FC Petrolul: Leitner – Borța, Meijers, Huja, Țicu (cpt) – Cebotaru (66 Jair), Dumitriu – Bratu (76 Ivanovski), Cioiu (72 Budescu), Grozav – Măzărache (72 Irobiso). Antrenor: Nicolae Constantin.

Sepsi OSK: Began – M. Bălașa, Ninaj (cpt), Tamas, Ispas – Bărbuț (90 N. Păun), Rodriguez (82 Aganovic), Achahbar (71 Ștefănescu), I. Gheorghe – Golofca (82 Francisco Junior), Rondon (71 Safranko). Antrenor: Cristiano Bergodi.

Au arbitrat: Horia Mladinovici – Mircea Mihail Grigoriu și Bogdan Gheorghe (toți din București).

Rezervă: Andrei Florin Chivulete (București).

Arbitru VAR: Sorin Costreie (Buftea).

Arbitru AVAR: Andrei Constantinescu (București).

Observatori: Ioan Onicaș (Zalău, pentru arbitraj) și Mihai Andrieș (București, pentru organizare).

Următorul meci

FC CFR 1907 Cluj vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Dr. Constantin Radulescu
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043