Petrolul va susține, mâine, ultimul meci din cadrul fazei grupelor Cupei României Betano, întâlnind-o, pe „Ilie Oană”, pe U Craiova 1948. Partida va începe la ora 19.00, iar „lupii” au nevoie de o victorie, dar și de un joc ar rezultatelor favorabil, pentru a prinde locul doi și a urca, astfel, în sferturile de finală ale competiției.
Cu un punct după primele două jocuri, Petrolul face calcule înaintea ultimei confruntări din grupe. După cum se știe, în noul format al Cupei României au fost alcătuite patru grupe principale, în care s-au regăsit câte șase formații, fiecare dintre acestea disputând doar trei jocuri. Primele două clasate vor merge mai departe, în sferturile de finală, dar departajarea echipelor, în caz de egalitate de puncte, poate fi o provocare, în condițiile în care nu există, întotdeauna, criteriul meciului direct.
Concret, din Grupa „A”, toate cele șase formații au șanse de calificare, putându-se ajunge și în situația în care mai multe formații să ajungă la egalitate perfectă! Iată, însă, cum arată clasamentul:
Cum se face departajarea
În competițiile fotbalistice din România se aplică criteriile de departajare prevăzute în art. 27 alin. 3 din ROAF, iar dacă și după aplicarea acestora egalitatea se va menține, departajarea se va face conform art. 27 alin. 4 din ROAF.
Art. 27 alin. 3 prevede: „Dacă două sau mai multe echipe acumulează acelaşi număr de puncte după ce au jucat toate meciurile programate în campionat/sezonul regular, clasamentul se va stabili pe baza aplicării, în ordine, a următoarelor criterii:
– Numărul mai mare de puncte obţinute în jocurile directe disputate între echipele aflate la egalitate de puncte;
– golaverajul mai bun în jocurile directe;
– numărul mai mare de goluri marcate în jocurile directe;
– golaverajul general mai bun (diferenţa între golurile marcate şi primite în toate jocurile din campionat);
– numărul mai mare de goluri marcate în toate jocurile de campionat
Art. 27 alin. 4 prevede: „Dacă şi după aplicarea acestor criterii egalitatea se menţine, se vor disputa jocuri de baraj pentru a se stabili câştigătoarea titlului, promovarea, retrogradarea sau participarea în competiţiile europene.”
Cum se poate califica Petrolul
Toate calculele privind accederea echipei noastre în „sferturi” pleacă de la obligativitatea câștigării jocului cu U Craiova 1948. Dar nici acest lucru nu va fi suficient, dacă nu se vor întruni și alte condiții. Iată, mai jos, doar trei variante de lucru, cele mai apropiate de realitate:
Varianta 1
Victorie la orice scor cu U Craiova 1948; FC Voluntari pierde meciul cu Sepsi OSK; partida Unirea Slobozia – Dinamo București se încheie la egalitate. Atunci FC Petrolul ar avea 4 puncte și avantajul rezultatului direct față de U Craiova 1948.
Varianta 2
Victorie cu U Craiova 1984 la cel puțin două goluri diferență; înfrângere pentru FC Voluntari sau o remiză în meciul Sepsi OSK – FC Voluntari; remiză în meciul Unirea Slobozia – Dinamo București sau o victorie a ialomițenilor, dar cu o diferență mai mică cu un gol decât cea înregistrată într-un succes al petroliștilor.
Varianta 3
Victorie cu U Craiova 1984 la cel puțin trei goluri diferență; înfrângere pentru FC Voluntari sau cel mult un egal în jocul de la Sf. Gheorghe; remiză la Slobozia sau o victorie a lui Dinamo, dar cu o diferență mai mică cu două goluri decât cea înregistrată într-un succes al „lupilor”.
Există, însă, și posibilitatea ca două sau mai multe echipe să ajungă la egalitate perfectă. Dacă în cazul a două formații există un ultim criteriu de departajare, acela al unui meci de departajare, este interesant de văzut ce se va întâmpla în situația în care trei echipe vor termina grupa cu o linie de clasament identică. E drept, șansele sunt infime, dar iată cum se poate ajunge aici:
– FC Petrolul câștigă cu 2-0 întâlnirea cu U Craiova 1948; meciul Sepsi OSK – FC Voluntari se termina cu rezultatul de 2-2; partida Unirea Slobozia – Dinamo București se va încheia fie cu 3-2, fie cu 0-1! Astfel, FC Petrolul, FC Voluntari și Unirea Slobozia sau Dinamo ar avea câte 4 puncte și golaveraj 3-3, iar criteriul rezultatelor directe nu se poate aplica, în condițiile în care Petrolul și FC Voluntari sau Petrolul și Dinamo nu au jucat între ele!
De menționat că toate meciurile din această ultimă etapă, FC Petrolul – U Craiova 1948, Sepsi OSK – FC Voluntari și Unirea Slobozia – Dinamo București se vor disputa de la aceeași oră, 19.00.
Arbitrează Horațiu Feșnic
Întâlnirea de pe „Ilie Oană” va fi condusă, de la centru, de către Horațiu Feșnic (Cluj Napoca), cel care va fi ajutat de Valentin Avram (București) și Alexandru Cerei (Cluj Napoca). Rezervă va fi Lucian Rusandu (Sf. Gheorghe), iar pentru că partida va opune două formații de prim eșalon va exista și arbitraj VAR, ce va fi asigurat de către Sorin Costreie (Buftea, VAR) și Iuliana Demetrescu (Rm. Vâlcea, AVAR). Ca observatori au fost delegați Andrei Ioniță (București, pentru arbitraj) și Camelia Nicolae (București, pentru organizare).
Biletele pentru această confruntare sunt disponibile on-line, pe www.entertix.ro, dar și la casa stadionului „Ilie Oană”, ce va fi deschisă începând cu ora 10.00. Tichetele beneficiază de un preț special în Cupa României, adică 5 lei la Peluze, 10 lei la Tribuna 2, 15 lei la Tribuna 1 și 20 lei la Tribuna 0. De asemenea, abonamentele emise la începutul sezonului sunt valabile și pentru întâlnirile din Cupa României, organizate de către clubul nostru.