FC Petrolul – Universitatea Cluj/Restart în Superliga

După o pauză atipică, amplasată în plin sezond de toamnă/iarnă, primul eșalon se reia în acest weekend, Petrolul jucând mâine, de la ora 19.00, pe „Ilie Oană”, cu Universitatea Cluj, într-un meci contând pentru etapa cu numărul 19 din Superliga.

Petrolul și Universitatea Cluj reiau lupta pe care au purtat-o, în sezonul trecut, pentru promovarea pe prima scenă. În vară, „lupii” au câștigat duelul din Superliga, un 1-0 la Mediaș ce a însemnat și prima victorie de după revenirea în elita fotbalului românesc, iar parcursul ulterior a fost peste cel al clujenilor, așa cum o confirmă și poziționarea din clasament a celor două echipe. Trupa lui Nicolae Constantin se află în „buza” locurilor de play-off, ocupând treapta a șaptea, în vreme ce „șepcile” se află pe 13, încă trăgând să recupereze startul slab de sezon, instalarea lui Eugen Neagoe pe banca tehnică aducând și o serie de rezultate pozitive.

„Nu o să fie un meci ușor, pentru că U Cluj are o echipă foarte bună și, de când au schimbat antrenorul, au obținut destul de multe puncte. În plus, vremea nu este chiar cea mai potrivită pentru fotbal, plouă și, probabil, mâine va fi un joc de luptă, iar echipa care se va adapta mai bine condițiilor de joc va avea șanse mai mari să câștige meciul”, a prefațat Nicolae Constantin confruntarea de mâine.

Pot să spun că a fost o pauză binevenită, pentru că am avut un an greu, cu un final dificil pentru noi din toate punctele de vedere. Ne-am pregătit bine în această perioadă și, în afară de Irobiso, care este suspendat, nu mai avem niciun absent, așa că putem alinia cel mai bun <<11>> pe care îl avem la dispoziție. De asemenea, așa cum s-a văzut și în meciurile amicale pe care le-am jucat în această perioadă, nu mai mizăm nici pe Ivanovski, cel care nu a reziliat deocamdată cu clubul nostru, dar a ajuns la o înțelegere și se poate antrena cu o altă echipă până la iarnă. Avem însă soluții să aliniem o echipă competitivă, iar cei care vor intra sunt sigur că se vor ridica la nivelul celor care lipsesc”, a mai adăugat tehnicianul „galben-albaștrilor”, acesta comentând și decizia elevilor săi de a nu se antrena marți. „Am avut o discuție cu ei și le-am spus părerea mea. Am fi putut face asta – pentru că și eu sunt parte din echipa asta și sunt alături de ei – puțin mai înainte, pentru că au fost trei săptămâni în care nu s-a jucat, sau să fi așteptat să treacă meciul acesta. Dar, alegerea lor a fost să facem protestul cu trei zile înainte de joc, le-am respectat decizia, iar acum sper să văd o reacție pozitivă din partea lor, pentru că noi, aici, am mizat întodeauna pe grup! Au fost uniți în decizia lor și vreau să-i văd la fel și la meciul cu U Cluj și să încercăm să câștigăm”, a spus Constantin.

Partida de mâine, ce va începe la ora 19.00, va fi arbitrată de către o brigadă alcătuită din Sebastian Colțescu (Craiova) – Adrian Popescu (Craiova) și Marius Badea (Rm. Vâlcea). Rezervă: Andrei Antonie (București). Arbitru VAR: Sorin Costreie (Buftea, Ilfov). Arbitru AVAR: Bogdan Gheorghe (București). Observatori: Sebastian Goga (Brașov, pentru organizare) și Eduard Dumitrescu (Pitești, pentru arbitraj).

Biletele pentru confruntarea de mâine pot fi procurate on-line, de pe www.entertix.ro (aici), dar și de la casa stadionului „Ilie Oană”, ce va fi deschisă începând cu ora 10.00.

Următorul meci

AFC Unirea 04 Slobozia vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Slobozia
Play-Out Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043