FCU Craiova 1948 – FC Petrolul 0-1/Primii în play-out!

A treia victorie consecutivă a echipei noastre a venit la Craiova, un 1-0 cu FCU, rezultat stabilit cu reușita lui Vali Țicu (68), „căpitanul” marcând, astfel, primul său gol în Superliga!

Cele mai bune două echipe din play-out s-au întâlnit pe „Ion Oblemenco”, iar Petrolul a reușit să se impună și să urce, astfel, pe locul șapte, lasând din ce în ce mai în spate lupta pentru supraviețuirea în primul eșalon.

„Lupii” au început mai bine și, în debutul confruntării din Bănie, au fost mai prezenți în joc, iar Jair (13 – șut de la 16 metri, deviat de un adversar, mingea trecând foarte puțin pe lângă bara din stânga lui Gurău) și Țicu (24 – șut din lateral dreapta, pe lângă coltul scurt) au fost aproape de gol. Craiova, în schimb, a părut destul de timidă, fără prea multe soluții pe faza ofensivă, dar, chiar și așa, echipa gazdă putea intra in avantaj la cabine, dacă, la ultima fază a primei părți, tânărul Blănuță (45+3), scăpat singur în careu, ar fi fructificat cea mai mare ocazie de până atunci a meciului!

Oltenii au apăsat accelerația în debutul părții secunde, asta și în condițiile unor schimbări ofensive ale lui Nicolo Napoli, dar elevii lui Florin Pîrvu s-au organizat bine și au securizat zona din fața porții lui Vâlceanu, pus la încercare doar de șutul lui Negru (53). Ba, mai mult, la capătul unui contraatac de manual, Irobiso și Doua, mutat inspirat de către Pîrvu în linia mediană, au dus mingea până la ȚICU (68), în banda stângă, iar “căpitanul” Petrolului a trasat o diagonală perfecta, de la 18 metri, la colțul lung, înscriind, astfel, primul său gol pe scena primului esalon: 0-1!

A fost reușita de care Petrolul a avut nevoie pentru a-și securiza cele trei puncte, pentru că FCU n-a găsit răspunsul cu care să revină pe tabela de marcaj, Bauza (86) irosind o mare oportunitate, atunci când, din mijlocul careului, complet liber fiind, a trimis peste transversală!

Astfel, după cea de-a treia victorie consecutivă, echipa noastră devine lider solitar în play-out, cu 24 de puncte, unul mai mult decât adversara de seara trecută. Urmează două meciuri consecutive pe „Ilie Oană”, primul lunea viitoare, pe 10 aprilie, de la ora 17.30, cu „lanterna roșie”, CS Mioveni, iar, mai apoi, pe 16 aprilie, de la ora 18.30, cu Universitatea Cluj.

Foto: Remus Badea (www.sportpictures.eu).

FCU Craiova 1948 – FC Petrolul 0-1 (0-1)

Marcator: Țicu (68).

FCU Craiova: Gurău – Paramatti (78 Mascarenhas), Duarte, Henriques, Huyghebaert – Asamoah (72 Piccolomo), Albu – Negru (72 Sidibe), Bauza, Ganea (46 Bahassa) – Blănuță (55 Chițu). Antrenor: Nicolo Napoli.

FC Petrolul: Vâlceanu – Doua (90+3 Bratu), Papp, Meijers, Mathaus, Țicu (cpt) – Dumitriu (59 Borta), Seto, Jair – Irobiso (90 Purtic), Grozav. Antrenor: Florin Pîrvu.

Cartonase galbene: Bahassa (83)/ Irobiso (51), Borta (74), Papp (82).

Au arbitrat: Cătălin Popa – Ovidiu Artene și Romică Bîrdes.

Rezervă: Iulian Dima.

Arbitru VAR: Marcel Birsan.

Arbitru AVAR: Adrian Ghinguleac.

Observatori: Marian Bucurescu (pentru organizare) și Vasile Bratu (pentru arbitraj).

Următorul meci

FC Dinamo București vs FC Petrolul Ploiești

Stadionul "Arcul de Triumf"
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043