După o pauză competițională forțată, dată fiind amânarea partidei cu AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, din cadrul etapei a cincea, petroliștii vor reveni, sâmbătă, pe teren, pentru confruntarea din deplasare cu Ripensia Timișoara (ora 19.45).
„Lupii” se află, așadar, în fața celei de-a patra deplasări din acest start de campionat, iar Flavius Stoican este avizat de forța Ripensiei, o echipă care, deja, a făcut două „victime” cu pretenții, învingându-le pe FC Argeș și UTA Arad. „Îi felicit pe cei de la Ripensia, pentru că au reușit să câștige puncte în fața unor echipe care și-au propus promovarea. Știu că formează o familie acolo, îl cunosc foarte bine pe Alexandru Pelici, este un antrenor cu experiență, care știe să facă un grup și să își așeze foarte bine echipa pe teren”, a prefațat antrenorul Flavius Stoican duelul cu formația bănățeană.
”Trebuie să fim foarte atenți la această partidă, dar, chiar dacă întâlnim o echipă pe care o respectăm, asta nu înseamnă că trebuie să ne fie teamă de ea! Ne va pune probleme doar în momentul în care noi nu vom fi 100% conectați la importanța jocului, dar nu am niciun fel de dubii legate de faptul că jucătorii mei nu vor fi concentrați”, a adăugat Stoican, cel care a vorbit și despre dezavantajele și avantajele acestei întreruperi forțate a campionatului pentru echipa sa.
„E destul de dificil să stai în plin campionat, însă, punând în balanță și faptul că am avut ceva probleme medicale în lot, pot să spun că pauza aceasta nici nu ne-a bucurat, dar nici nu ne-a dezavantajat”, a comentat tehnicianul petroliștilor, cel care, pentru jocul de la Timișoara, se află în situația fericită de a nu avea nicio indisponibilitate de natură medicală.
„E chiar ceva special pentru mine, pentru că tot lotul este valid! Trebuie să aleg 20 de jucători care vor face deplasare la Timișoara, apoi 18 care vor ajunge pe foaie și, bineînțeles, 11 care vor intra pe teren! Sunt mulțumit de ceea ce văd la antrenamente, de implicarea jucătorilor și, cu siguranță, îmi va fi foarte dificil să fac alegerile. Dar, pentru mine cel mai important lucru este victoria, iar dacă eu voi fi inspirat, atunci, cu siguranță, aceasta va veni!”, a mai afirmat Flavius Stoican.
Petroliștii vor efectua, mâine dimineață, un ultim antrenament la Ploiești, apoi vor pleca, pe calea aerului, către Timișoara. Partida cu Ripensia se va desfășura sâmbătă seară, de la ora 19.45, pe stadionul „Dan Păltinișanu”. Biletele în sectorul rezervat suporterilor petroliști vor costa 10 lei și vor putea fi procurate de la fața locului.