După o lună ianuarie în care ploile torenţiale şi-au făcut de cap în Antalya, februarie a început cu un soare strălucitor si temperaturi apropiate de cele de primăvară. Prilej pentru petrolişti să meargă, după antrenamentul de astăzi dimineaţă, pe plajă, acolo unde au profitat de apa sărată a Mediteranei pentru a-şi relaxa musculatura pusă serios la treaba în ultimele zile. Ziua a continuat cu o vizionare şi un antrenament la sala de forţă, iar mâine urmează cel de-al doilea test al cantonamentului de la Lara, cel cu KF Drita Gjilan, campioana din Kosovo.
Partida va începe la ora locală 15.30 (14.30 în România), şi se va disputa tot aici, în Lara, pe acelaşi teren pe care s-a jucat şi confruntarea precedentă, cea cu macedonenii de la FK Belasica. De la Drita se aşteaptă să fie un oponent cât se poate de solicitant, kosovarii având, în acest sezon, şi experienţa cupelor europene, jucând atât în preliminariile Ligii Campionilor, unde au trecut de o primă fază, dar au fost scoşi din competiţie de către Malmo, cât şi în cele ale Europa League, acolo de unde au fost eliminaţi de către Dudelange.
În lotul oponenţilor de mâine sunt majoritari jucătorii localnici, singurii stranieri fiind portarul bulgar Mario Kirev şi atacantul nigeriano-american Kyrian Nwabueze, acesta din urmă fiind transferat chiar acum câteva zile. Aflaţi din 23 ianuarie în Antalya, Drita are, deja, două meciuri jucate în acest cantonament, ambele pierdute, 1-3 cu iranienii de la Sepahan FC şi 1-2 cu prim-divizionara turcă Antalyaspor.
S-a completat lista adversarelor “lupilor”
Petroliştii au aflat şi numele echipei pe care o vor întâlni în ultimul joc al cantonamentului, fiind parafat un test cu FC Desna Cheriniv, formaţie aflată pe locul şase în clasamentul la zi al primului eşalon din Ucraina.
Partida se va disputa pe data de 8 februarie, urmând ca, după aceea, petroliştii să plece spre casă.