„Liga Elitelor”/„U17” pe plus, „U19” pe minus

Cele două echipe de juniori ale clubului nostru participante în „Liga Elitelor” au jucat, sâmbăta trecută, în deplasare, cu ACS Sport Team București, în cadrul etapei a opta a competiției. Victoriile au fost împărțite, la „U19” impunându-se amfitrionii, scor 3-1, în vreme ce, la „U17”, au câștigat petroliștii, scor 3-2.

Ambele întâlniri au fost unele cu „întoarcere” de rezultat, formațiile învinse aflându-se în avantaj după primele 45 de minute. Astfel, în disputa juniorilor „U19”, petroliștii conduceau, la pauză, cu scorul de 1-0, grație reușitei semnată de către Alexandru Baron. Doar că, după pauză, elevii lui Victor Roșca nu au mai avut replică și bucureștenii au punctat de trei ori, obținând cea de-a treia lor victorie din acest campionat. Pentru petroliști au jucat Petru Marinache – Alexandru Baron, Octavian Mănescu, Andrei Șerban, Iulian Duță, Narcis Ghiță, Cristian Licsandru, Rareș Simionescu, Raul Bucur, Fabian Sotir și Radu Dumitru, pe lista de rezerve mai aflându-se Paul Cernat – Dan Stoica, Nicholas Stănescu, Cristian Vrăjitoarea, Gabriel Stoica și Ionuț Pop.

Meciul formațiilor „U17” a fost și mai palpitant, formația noastră reușind o răsturnare de scor de remarcabilă. ACS Sport Team a controlat prima parte și a condus, la pauză, cu 2-0, însă, după reluare, băieții lui Gheorghe Liliac au declanșat o cursă de urmărire formidabilă. În decurs de doar două minute, Mihnea Rădulescu (58) și Albert Dima (60) au restabilit echilibrul, pentru ca, puțin mai târziu, Leonard Grigore (72, foto) să înscrie golul victoriei! „Galben-albaștrii” au evoluat, în această confruntare, cu Liviu Toma – Rafael Popovici, Daniel Andrei, Albert Dima, Mihnea Rădulescu, Alin Boțogan, Sebastian Oprea, David Ilie (85 Alex Cazan), Juan Pătrașcu (65 Răzvan Vasile), Mario Alexandru (65 Lucian Iancu), Sebastian Bălașa (25 Leonard Grigore). Pe lista de rezerve s-au mai aflat Eduard Vuță – Andrei Sârbu, Andrei Spătărelu, Alexandru Tudose, Andrei Petre.

În clasament, formația „U19” ocupă poziția a opta (9 puncte), în vreme ce echipa „U17” a urcat până pe locul cinci (12 puncte). În etapa viitoare, programată să se desfășoare sâmbătă, petroliștii vor juca, pe teren propriu, cu ACS Sepsi OSK Sf. Gheorghe.

Următorul meci

CSM Ceahlăul Piatra Neamț vs FC Petrolul Ploiești (On time)

Stadion Ceahlaul
Cupa Romaniei

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
11327
21324
31223
41323
51323