Înfrângerea-șoc suferită în meciul disputat luni, la Mogoșoaia, cu Aerostar Bacău, i-a scos pe petroliști din zona locurilor care duc în play-off, așa încât elevii lui Viorel Moldovan se văd puși în situația de a juca fiecare meci, de aici înainte, ca pe o adevărată finală a luptei pentru promovare. Mâine, „lupii” vor avea parte de o misiune dificilă, pe terenul unei contracandidate, ASU Politehnica Timișoara, partida urmând să se desfășoare pe „Dan Păltinișanu”, cu începere de la ora 15.00.
Petrolul vine după patru partide consecutive pe teren propriu, dar, din păcate, bilanțul acestor întâlniri a fost unul departe de așteptări. Doar patru puncte obținute din 12 posibile și, în locul unei detașări în fruntea clasamentului, „lupii” și-au complicat mult misiunea, aflându-se acum, după ce s-a trecut de jumătatea sezonului regular, doar pe poziția a opta. Lupta este, însă, în continuare extrem de echilibrată, de la locul doi până la locul 16 toate echipele fiind întinse pe șase puncte, așa încât absolut nimic nu este decis încă, cu atât mai mult în conjunctura actuală, a programului bulversat de problemele legate de COVID-19.
Probleme care, așa cum se știe, nu au ocolit nici formația noastră, mai mulți jucători ai Petrolului ratând, din această cauză, meciurile programate în această săptămână. În plus, disputa cu Aerostar, pe lângă gustul amar al eșecului categoric, a lăsat și alte urme la nivelul lotului, Andrei Răuță fiind eliminat și, automat, suspendat pentru următoarea întâlnire, în vreme ce Daniel Enache (accidentare la genunchi) și Sory Diarra (întindere musculară) au devenit, și ei, indisponibili pentru o perioadă de timp. Revine, în schimb, Pol Roige, „căpitanul” din acest sezon al formației noastre ispășindu-și etapa de suspendare.
La rândul lor, și bănățenii au avut probleme mari cu coronavirusul pe parcursul acestui sezon, Dan Alexa confruntându-se și acum cu câteva indisponibilități în efectivul echipei sale. ASU ocupă, în momentul de față, locul trei în clasament, cu 20 de puncte, iar pe teren propriu a bifat trei victorii și tot atâtea remize. Dintre cele șase întâlniri, cinci s-au disputat pe stadionul „Știința” și doar una singură pe „Dan Păltinișanu”, arena pe care este programat meciul de mâine.
Petroliștii au intrat, de ieri, în cantonament, iar deplasarea către Timișoara o vor face în această seară, cu avionul. Meciul de mâine va începe la ora 15.00 și va fi condus de către o brigadă alcătuită din Rareș George Vidican (Satu Mare) – Răzvan Constantin Nistoran (Reșița) și Ramona Doriana Udrea (Tg. Jiu). Arbitru de rezervă va fi Vladimir Andrei Nagy (Măhăceni – Alba), iar ca observatori au fost delegați Dan Monea (Aiud) și Viorel Lolea (Reșița).