„Liga Elitelor”/ Victorie „dublă” pentru juniori

Pentru prima dată de la startul acestui sezon, cele două reprezentante ale clubului nostru în „Liga Elitelor” au reușit să câștige meciurile disputate în cadrul aceleiași etape. Astfel, în „dubla” cu LPS Buzău, juniorii „U19” s-au impus cu 3-2, iar cei „U17” au câștigat cu 3-0.

Ambele confruntări s-au disputat la Brazi, iar primul meci al cuplajului, cel al echipelor „U19”, a fost și cel mai disputat. Formația pregătită de către Victor Roșca s-a impus cu scorul de 3-2, după ce a condus cu 2-0 la pauză, dar s-a văzut egalată pe parcursul părții secunde. Radu Dumitru (20) și Mihai Constantinescu (42) au punctat în prima repriză, pentru ca golul victoriei să fie înscris de către Rareș Simionescu (foto jos), cu trei minute înainte de final! Pentru petroliști au evoluat, în această confruntare, Petru Marinache – Andrei Șerban, Octavian Mănescu (85 Alexandru Baron), Adrian Nicolaie, Radu Dumitru, Cristian Licsandru, Daniel Enache (45 Iulian Duță), Vlad Bogdan, Fabian Sotir, Mihai Constantinescu (45 Rareș Simionescu) și Raul Bucur (70 Narcis Ghiță).

În schimb, mult mai clar, cel puțin prin prisma scorului final, a fost succesul juniorilor „U17”, elevii lui Gheorghe Liliac câștigând cu scorul de 3-0, toate golurile marcându-se după pauză. „Dubla” semnată de către David Ilie (63 și 65, foto sus) a rupt echilibrul întâlnirii, iar Mihnea Rădulescu (84) a „închis” tabela. Petroliștii au apelat, în această partidă, la Andrei Jercălău – Mario Alecsandru, Juan Pătrașcu, Rafael Popovici, Andrei Daniel (88 Andrei Spătărelu), Sebastian Oprea, Alin Boțogan, Sebastian Bălașa (88 Cristian Voinea), Albert Dima (80 Nicolaie Ion), Denis Năstase (46 Mihnea Rădulescu) și David Ilie (65 Leonard Grigore).

În clasament, după disputarea a șapte etape, formația „U19” ocupă poziția a șaptea (9 puncte), în vreme ce echipa „U17” se situează pe locul opt (9 puncte). În etapa viitoare, programată să se desfășoare sâmbătă, petroliștii vor juca, în deplasare, cu ACS Sport Team București.

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs UTA Arad

Stadion Ilie Oană
Play-Out Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13060
23056
33054
42952
53050
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă