“Lupii” au turat motoarele: 3-0, la Chiajna, cu CS Baloteşti!

Petrolul a bifat primul succes al sezonului, impunându-se categoric în meciul disputat, la Chiajna, cu CS Baloteşti. “Lupii” au câştigat cu scorul de 3-0, diferenţă stabilită încă din prima repriză, prin “dubla” lui Lucian Cazan şi “eurogolul” lui Claudiu Herea.

După startul poticnit din prima etapă, “lupii” au turat motoarele la Chiajna, acolo unde au făcut o adevărată demonstraţie de forţă în confruntarea cu CS Baloteşi. Echipa lui Leo Grozavu şi-a făcut repede meciul uşor, pentru că a deschis scorul încă din minutul 3, prin CAZAN (3 – fundaşul central al ploieştenilor a împins balonul în plasă, din preajma liniei porţii, după un corner bătut de pe dreapta), “galben-albaştrii” având, astfel, cadrul perfect pentru a impune, mai apoi, ritmul ostilităţilor.

Şi, chiar dacă, ulterior, amfitrionii au dat ceva emoţii, la şuturile lui Marin (24), Dedu (31) şi Nicolae (33), la ultimul mingea “muşcând” din bara din stânga lui Tordai, lucrurile aveau ca, până la pauză, să se aşeze definitiv pe un făgaş favorabil “găzarilor”. HEREA (34) a majorat diferenţa cu o execuţie superbă, un  şut plasat la colţul lung, de la 16 metri, lateral stânga, cu care l-a “taxat” pe Fulga, prins la prima bară, iar CAZAN (41) a realizat “dubla”, înscriind, tot după un corner, din colţul din dreapta al careului mic.

În contrast cu ceea ce s-a întâmplat în primele 45 de minute, partea a doua avea să fie mult mai liniştită, asta şi pentru că Petrolul a jucat tot mai economicos, preocuparea prinicipală fiind aceea a conservării avantajului de pe tabelă. Nini Popescu (58) şi Nica (81) au avut golul patru în vârful bocancului, dar ambii l-au luat la ţintă pe Fulga din poziţii favorabile, iar până la final nu s-a mai înscris, rămânând consemnată diferenţa stabilită încă din prima repriză.

FC Petrolul – Pandurii Tg. Jiu – vinerea viitoare, pe “Ilie Oană”

Pentru Petrolul urmează fix o săptămână până la următoarea confruntare oficială. Vineri, 17 august, formaţia noastră va primi replica gorjenilor de la Pandurii Tg. Jiu, partida de pe “Ilie Oană” urmând să înceapă, la fel ca astăzi, la ora 18.00.

Foto: Răzvan Păsărică/www.sportpictures.eu

………………………….

CS Baloteşti – FC Petrolul Ploieşti 0-3 (0-3)

Marcatori: Cazan (3, 41), Herea (34)

CS Baloteşti: Fulga – Dedu, Marciuc (cpt), Ghiţă, C. Mihai – Neagu, Predescu – Gojnea (70 R. Mihai), O. Marin, V. Nicolae – Paraschiv (46 Niculae). Antrenor: Emil Ursu.

FC Petrolul: Tordai – Olaru, Ghinga (cpt), Cazan, Ţigănaşu – Chindriş – Danci (70 Cruceru), Herea – N. Popescu (78 Nica), Arnăutu (61 Neziri), Grecu. Antrenor: Leo Grozavu.

Au arbitrat: Cătălin Buşi (Rm. Vâlcea) – Ferencz Tunyogi (Zalău) şi Florin Iacob (Constanţa).

Arbitru de rezervă: Marius Chitu (Târgovişte).

Observatori: Vasile Bratu (Slobozia) şi Petre Badea (Tulcea).

Următorul meci

FC Dinamo București vs FC Petrolul Ploiești

Play-Out Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043