În căutarea primei victorii

FC Petrolul va susţine, astăzi, primul joc în deplasare din actualul sezon al Ligii 2 Casa Pariurilor, căutând, totodată, şi cea dintâi victorie stagională. “Lupii” se deplasează la Chiajna, acolo unde, de la ora 18.00, o vor întâlni pe CS Baloteşti, grupare ce nu şi-a asumat organizarea acestei întâlniri pe baza proprie, preferând să opteze pentru condiţiile superioare oferite de către arena Concordiei.

Elevii lui Leo Grozavu au efectuat, pe parcursul săptămânii, mai multe antrenamente pe “sintetic”, pentru a se acomoda cu suprafaţa pe care o vor întâlni astăzi, iar de aseară au intrat în cantonament, alegând o locaţie apropiată de Chiajna. Din lotul “galben-albaştrilor” nu vor face parte Alex Ciocâlteu, suspendat după ce a văzut cartonaşul roşu în prima etapă, şi Paul Antoche, nerefăcut după o accidentare, pe lista indisponibililor mai aflându-se, firesc, Vali Ţicu şi Andrei Rus, cei doi tineri jucători care, până aseară, s-au aflat în cantonament cu reprezentativa “U19”.

Întâlnirea de astăzi va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Cătălin Buşi (Rm. Vâlcea) – Ferencz Tunyogi (Zalău) şi Florin Iacob (Constanţa). Arbitru de rezervă a fost delegat Marius Chitu (Târgovişte), iar observatori vor fi Vasile Bratu (Slobozia) şi Petre Badea (Tulcea).

Intrarea spectatorilor va fi liberă, suporterii petrolişti având rezervată una dintre peluzele stadionului din Chiajna. Tichetele de acces vor fi distribuite, cu titlu gratuit, până la ora 16.00, la casa de bilete a stadionului “Ilie Oană” şi la magazinul oficial al FC Petrolul Ploieşti, în limita disponibilităţilor acestea urmând să se găsească şi la stadionul “Concordia”.

Următorul meci

UTA Arad vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Francisc von Neuman
Play-Out Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă