Manuel Botic și Alexandru Dumitru au semnat cu FC Petrolul Ploiești!

Încă doi tineri jucători s-au alăturat „lupilor galbeni”, austriacul Manuel Botic (1998) și românul Alexandru Dumitru (2001) semnând angajamentele cu FC Petrolul Ploiești, după ce au fost testați, în ultima perioadă, de către Viorel Moldovan.

În vârstă de 21 de ani, Manuel Botic evoluează pe postul de mijlocaș central și s-a format la academia clubului Admira Wacker. A trecut pe la toate echipele de juniori ale grupării austrice, aflându-se, pentru o perioadă, și în anturajul primei formații, cu care, de altfel, a și debutat, în 2017, în primul eșalon. Ulterior, a fost detașat la formația satelit, Admira II.

La rândul său, Alexandru Dumitru (18 ani) este, de asemenea, un jucător de profil ofensiv, putând evolua pe mai multe posturi în linia mediană. Component al naționalelor „U16”, „U17” și „U18”, Dumitru s-a născut la Craiova, dar locuiește, din 2010, în Spania, acolo unde și-a făcut, de altfel, junioratul, la academia celebrei Atletico Madrid.

Bun venit, Manuel Botic și Alexandru Dumitru!

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs Farul Constanța

Stadion Ilie Oană
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043