CS Mioveni vs FC Petrolul Ploiești

CS Mioveni vs FC Petrolul Ploiești

vs

Recapitulare

Petrolul a reuşit să întrerupă seria neagră, câştigând meciul disputat, în această seară, la Mioveni, scor 2-1. Conduşi după primele 45 de minute, “lupii” au întors soarta jocului în partea a doua, graţie reuşitelor lui Moldoveanu şi Arnăutu.

Meciul de la Mioveni era, practic, unul al ultimei şanse de a rămâne în cursa promovării, însă petroliştii n-au părut să înţeleagă, cu adevărat, importanţa momentului. Au început jocul timid şi le-au oferit şansa amfitrionilor să ia, din start, iniţiativa, iar Măzărache (17) a deschis scorul, atunci când a profitat de o respingere neconvingătoare a lui Sarris, a avansat cu balonul până la 20 de metri, de unde a şutat în colţul din dreapta lui Bolboaşă. Replica elevilor lui Gigi Mulţescu a întârziat să apară, iar până la finalul primei părţi Petrolul nu a reuşit să ameninţe, la modul serios, poarta apărată de către Croitoru.

Duşul rece al primelor 45 de minute fost însă, binevenit, pentru că, de la cabine, “găzarii” au ieşit mult mai motivaţi, lucru care a dus la schimbarea raportului de forţe din teren. Kozoronis (49) a avut o primă şansă pentru a restabili echilibrul, cu un şut de la 20 de metri, lateral dreapta, respins în corner de către Croitoru, apoi mijlocaşul grec a centrat perfect pentru reluarea cu capul a lui Arnăutu (56), din păcate, însă, pe direcţia portarului gazdelor.

Cum “lupii” au jucat din ce în ce mai bine, firesc, a venit şi egalarea, după ce MOLDOVEANU (59), rămas cu mingea la picior dintr-o contră în careul gazdelor, l-a învins pe Croitoru cu un şut expediat, de la 12 metri, lateral stânga, în diagonal. Elevii lui Mulţescu aveau la dispoziţie mai bine de o jumătate de oră pentru a căuta victoria mult aşteptată, atacurile au curs în valuri către buturile gazdelor, iar defensiva argeşeană a mai cedat o dată, scăpându-l din marcaj pe ARNĂUTU (76), şi golgheterul “lupilor”, plecat singur de la 25 de metri, nu l-a iertat pe Croitoru!

Cu această victorie, Petrolul acumulează 62 de puncte, rămâne pe locul cinci, însă se apropie la cinci lungimi de ocupanta poziţiei secunde, Chindia, şi la patru de “U” Cluj, echipa ce închide podiumul. Sâmbătă, echipa noastră revine pe “Ilie Oană”, pentru jocul cu Daco-Getica Bucureşti, ce se va desfăşura de la ora 12.00.

Foto: Răzvan Păsărică/www.sportpictures.eu

CS Mioveni – FC Petrolul Ploieşti 1-2 (1-0)

Marcatori: Măzărache (17)/Moldoveanu (59), Arnăutu (76).

CS Mioveni: Croitoru –  Kilyen, Celea, Beţa, E. Stoica (cpt) – Traşcu (70 Călin) – Rădescu (79 Năstăsie), Boboc, Şerban, Măzărache – Balint (54 Herghelegiu). Antrenor: Daniel Opriţa.

FC Petrolul: Bolboaşă – Sarris, Ghinga (cpt), Ţigănaşu – Olaru, Kozoronis, Bucşa (46 Chindriş), Puşcaş (72 Rusu), Ţicu (33 Saim Tudor) – Arnăutu, Moldoveanu. Antrenor: Gheorghe Mulţescu.

Au arbitrat: Andrei Florin (Tg. Mureş) – Ferencz Tunyogi (Zalău) şi Ovidiu Timar (Marghita).

Arbitru de rezervă: Claudiu Ştef (Tg. Mureş).

Detalii

Dată Oră League Sezon
23/04/2019 19:30 Liga 2 2018-2019

Teren

Stadion Mioveni
Bloc F8, Strada Stadionului, Mioveni 115400, Romania

Rezultate

ClubScor final
CS Mioveni1
FC Petrolul Ploiești2

Următorul meci

Farul Constanța vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Farul
Liga 2

Clasament

LocClubMPct
139
239
337
437
526