MRS Residence este, de astăzi, sponsor oficial al FC Petrolul Ploiești

MARISTAR Com S.R.L., una dintre cele mai puternice firme de construcții civile, industriale și de infrastructură din România, este una dintre companiile care au susținut constant eforturile echipei Petrolul, în ultimul an.

Practic, astăzi a fost oficializată această legătură prin semnarea unui contract de sponsorizare. MARISTAR Com S.R.L. este una dintre companiile din Prahova care a decis să contribuie la stabilitatea economică de care clubul are nevoie pentru a se pregăti pentru performanță în Liga I

”Ne bucurăm să anunțăm venirea lângă noi a unui partener atât de serios cum este MRS Residence, unul dintre cele mai puternice branduri de pe piața construcțiilor din Ploiești și din România.

Gestul lor de susținere a echipei este cu atât mai important, cu cât vine într-un moment în care cei mai mulți clamează doar declarativ iubirea față de Petrolul. Este vremea faptelor.

Cu parteneri atât de serioși și puternici lângă noi, obiectivul ”Petrolul – Centenar în Liga I” începe să prindă contur”, a declarat Costel Lazăr, președintele clubului Petrolul Ploiești.

Dan Aldea, Director Executiv MARISTAR Com S.R.L. confirmă determinarea companiei de a susține echipa Petrolul în atingerea obiectivelor pe care și le-a asumat pe termen mediu și lung. ”MRS Residence este unul dintre cele mai puternice branduri de pe piața construcțiilor rezidențiale din Prahova.

Mare parte a angajaților și managerilor din companie sunt suporteri ai Petrolului. Eu sunt suporter al echipei.

Alăturarea celor două branduri ale Ploieștiului, etalon în ceea ce privește calitatea și performanța: Petrolul și MRS Residence, a fost una firească.

Determinant în luarea acestei decizii a fost apelul pe care primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, l-a făcut către mediul de afaceri pentru susținerea echipei.

Suntem aici pentru a sprijini echipa de fotbal fanion a Ploieștiului și a Prahovei pentru îndeplinirea visului tuturor suporterilor petroliști –  promovarea în prima ligă”, a declarat Dan Aldea ( Director Executiv MARISTAR Com S.R.L.).

Despre Maristar Com S.R.L.

MARISTAR COM S.R.L (MRS Residence – logo constructii civile,  MRS Construct – logo constructii industriale si de infrastructura) este o companie românească de construcții, cu 15 ani de experiență, care a derulat peste 100 de proiecte civile, industriale și de infrastructură.

A crescut organic, de la proiecte civile și de infrastructură de mici dimensiuni sau lucrând ca subcontractori. Dezvoltarea companiei a luat avânt începând cu 2013-2015, când  și-a extins  activitatea în proiecte industriale de anvergură pentru clienți precum CTP, CEFIN, dar și proiecte de reabilitări de drumuri și poduri.

Maristar  COM S.R.L. a înregistrat o creștere de 30% a cifrei de afaceri din anul 2021, până la 175 milioane lei, în special în contextul evoluției activității din sectorul de infrastructură.

În cei aproape 15 ani de experiență, compania a devenit renumită în domeniul construcțiilor civile/ rezidențiale, dar și în infrastructură și lucrări de geniu civil.

Sunt în derulare atât proiecte civile (ansamblurile rezidențiale MRS Residence, spațiile de evenimente), care sunt realizate etapizat, cât și proiecte de infrastructură cu un grad ridicat de dificultate tehnică, ce au termene de proiectare și execuție între 1 an și doi ani.

Printre cele mai importante și recente proiecte ale companiei se numără reabilitările podurilor rutiere Cernavodă și Borcea, proiecte cu o valoare totală de peste 130 de milioane de lei.

Următorul meci

Gloria Buzău vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Gloria Buzău
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043