Petrolul incepe, mâine, seria meciurilor oficiale din 2025, cu o întâlnire pe terenul Oțelului Galați și cu multe speranțe pentru un rezultat care să o mențină cu șanse mari în cursa pentru un loc între primele șase ale campionatului. Partida de la Galați va incepe la ora 19.30.
Aflat în fața debutului oficial pe banca „lupilor”, Adrian Mutu a prefațat, astăzi, confruntarea cu Oțelul, la rândul ei o formație ce și-a schimbat, în această iarnă, antrenorul, Ovidiu Burcă luându-i locul lui Dorinel Munteanu. „E un meci foarte important, pentru că este primul după această pregătire de iarnă și avem nevoie de puncte pentru a rămâne acolo, între primele șase echipe ale clasamentului. Așa cum le-am spus și băieților, trebuie să credem în forța noastră și să câștigăm acest joc, pentru că ar fi păcat de munca pe care au depus-o, până acum, în acest campionat. Echipa a jucat un fotbal bun, a adus puncte multe și își merită locul acolo unde este acum. Nu știm ce condiții vom întâlni la Galați, sper să fie bune pentru fotbal, dar gândul nostru este să mergem la victorie și să câștigăm, așadar, toate cele trei puncte. Mi-a placut ce am văzut la antrenamente, baietii sunt concentrați, așa că semnele sunt bune și sper să arătăm cât mai bine mâine”, a spus Adrian Mutu.
Tehnicianul se confruntă cu câteva probleme în alcătuirea primului „11”, în condițiile în care Paul Papp este suspendat, iar Lucian Dumitriu s-a accidentat în ultimul joc din cantonament și va fi indisponibil în următoarele săptămâni. De asemenea, nici înlocuitorul lui Lukas Zima nu este decis. „Îmi pare rău pentru Dumi, pentru că el s-a descurcat foarte bine ca fundaș stânga, chiar dacă acela nu este postul lui, dar va trebui să găsim o solutie să-l înlocuim. Nu sunt decis nici în ceea ce privește portarul titular, i-am rulat pe toti în meciurile de pregătire, dar sper să fiu inspirat și să fac cele mai bune alegeri”, a afirmat Adrian Mutu, cel care le-a făcut o promisiune și fanilor ploieșteni. „Am un respect deosebit pentru oraș, pentru suporteri, pentru tot ceea ce înseamnă Petrolul Ploiești. Am fost primit cu multă dragoste și în urmă cu 11 ani și acum, dar, de altfel, de fiecare data când am pășit pe acest stadion, indiferent în ce calitate, am simțit căldura venită din partea suporterilor. Sper să-i răsplătesc prin puncte cât mai multe și le promit că voi da tot ce am mai bun în mine pentru a contribui la succesul Petrolului”, a spus Adrian Mutu.
Despre partida cu Oțelul a vorbit și „căpitanul” petroliștilor, Gicu Grozav. „Fără doar și poate ne va aștepta un meci greu. Trebuie să fim 100% motivați și, atunci, putem câștiga. Ne-am pregătit bine în această scurtă perioadă din Turcia, avem un antrenor nou, sperăm să facem un joc bun și să ne putem bucura la final”, a spus Grozav, cel care a vorbit și despre șansele ca Petrolul să ajungă în play-off. „Sincer, nu am făcut niciun fel de calcule, pentru că încerc să fiu concentrat doar pentru următorul meci, cel mai greu și mai important. Trebuie să o luăm pas cu pas, să adunăm cât mai multe puncte și să fim, la final, acolo, între primele șase clasate”, a punctat Grozav. „L-am apreciat mult pe Adrian Mutu ca jucător, am crescut, practic cu el. Am fost, pentru puțin timp, și colegi la echipa națională, dar acum, firește, este o altă relație între noi, aceea de antrenor-jucător, și, cu siguranță, am multe de învățat de la el. Avem un grup bun, un vestiar unit, am înțeles ce ne cere, pentru că suntem băieți deștepți, și ne pliem bine pe ceea ce vrea Mister, dar important va fi să și aplicăm aceste lucruri în meciurle oficiale”, a afirmat „șeptarul” Petrolului.
Partida de mâine va începe la ora 19.30 și va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Horia Gabriel Mladinovici (București) – Mircea Mihail Grigoriu (București) și Cosmin Vatamanu (București). Rezervă: Vlad Băban (Iași). Arbitru VAR: Andrei Florin Chivulete (București). Arbitru AVAR: Cristina Mariana Trandafir (București). Observatori: Iosif Olah (Sf. Gheorghe) și Imilian Șerbănică (București).