După deplasarea de la Târgu Jiu, petroliștii vor avea o pauză de două săptămâni în campionat. Partida din runda a șaptea, cu CSM Slatina, programată să se desfășoare pe „Ilie Oană”, pe 10 octombrie, a fost amânată pentru data de 28 octombrie, în condițiile în care gruparea olteană va avea, pe parcursul săptămânii viitoare, doi juniori convocați la echipa națională „U19”, dar și ținând cont de faptul că, pe 14 octombrie, la Ploiești se va disputa meciul România-Austria, din cadrul UEFA Nations League.
Astfel, „lupii” vor profita de acest „liber” neprogramat pentru a efectua un scurt stagiu de pregătire montan, ce va întinde de luni până vineri. Viorel Moldovan și elevii săi își vor stabili cartierul general la Hotel Bradul din Poiana Brașov, iar cantonamentul se va încheia cu două teste, ambele urmând să fie susținute în compania unor prim-divizionare.
Vineri, Petrolul va juca, la Brașov, cu Sepsi Sf. Gheorghe, pentru ca sâmbătă să o întâlnească pe FC Voluntari, întâlnirea urmând să se dispute pe terenul grupării ilfovene.
Următoarea confruntare oficială a formației noastre va fi în deplasare, în etapa a opta a eșalonului secund, cu ACS Fotbal Comuna Recea, programată să se desfășoare în intervalul 16-18 octombrie.