Primire „ca la Ploiești” pentru Mehmet Topal!

4000 de suporteri petroliști au ținut să-i facă o primire „fierbinte” lui Mehmet Topal, fostul mare internațional turc conducând, în această seară, pentru prima dată un antrenament al „lupilor”.

Până să-și cunoască elevii, Mehmet Topal a vorbit în cadrul unei conferințe de presă, la care a fost prezent alături de președintele Claudiu Tudor și de vicepreședintele Cristian Fogarassy.

„Este o onoare pentru mine să mă aflu aici. Știu că am venit la o echipă importantă, este prima mea experiență ca antrenor, dar așa cum am încercat tot timpul, ca jucător, să ajung la cel mai înalt nivel, același lucru îl voi face și ca antrenor! Eu și echipa mea vom da tot ce putem pentru Petrolul. Nu am avut contacte cu oameni care n-au avut ținte înalte în viața lor, așa că targetul meu este, anul acesta, să jucăm în play-off, iar în trei ani să ne batem pentru titlu, să fim campioni”, a mărturisit Topal. „E foarte important ca jucătorii să reacționeze bine la ceea ce cerem. Facem tot ce putem să ne dezvoltăm și noi, să-i dezvoltăm și pe jucători. Eu am făcut ce mi-a spus inima și am venit aici. Sunt un om sentimental, care ascultă de ce-i spune inima. Am venit aici cu inima, am încredere că vom fi fericiți aici. Suporterii să fie liniștiți, știu bine ce trebuie să fac! Voi face tot ce depinde de mine aici”, a adăugat noul tehnician al „galben-albaștrilor”.

La scurt timp după încheierea conferinței, Topal a pășit pentru prima data pe „Ilie Oană”. Primirea a fost pe măsură, antrenorul turc fiind întâmpinat cu mare entuziasm de către cei 4000 de suporteri prezenți pe stadion. Alături de el, la primul antrenament s-au aflat și doi dintre noii componenți ai staff-ului tehnic, grecul Pantelis Pantelopoulos (preparator fizic) și turcul Cafer Kaynar (antrenor secund). De mâine, echipa se va muta la Mogoșoaia, pentru un stagiu de pregătire ce se va întinde pe durata unei săptămâni, iar ulterior este preconizat un nou cantonament, cel mai probabil în Turcia.

Foto: Răzvan Păsărică

Următorul meci

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043