Rămas bun, Octavian Dincuţă!

Familia Petrolul a primit, astăzi, o veste tristă. A plecat dintre noi, la vârsta de 70 de ani, Octavian „Bibi” Dincuţă, un om care şi-a legat aproape toată cariera, fie ca jucător, fie ca antrenor, de gruparea „galben-albastră”.

Părtaş la ultimul titlu al Petrolului, titular în două dintre cele trei meciuri ale duelului cu FC Liverpool, Octavian Dincuţă a adunat peste 160 de prezenţe în primul eşalon în tricoul Petrolului, putându-se mândri, totodată, şi cu selecţii într-o echipă naţională a României redutabilă la finalul anilor `60.

Un personaj inconfundabil, mereu cu zâmbetul pe buze chiar dacă a avut de înfruntat multe încercări ale vieţii, Octavian Dincuţă a fost, ani de-a rândul, şi antrenor în cadrul Centrului de Copii şi Juniori al Petrolului sau la echipa secundă a clubului, prin mâinile sale trecând multe dintre generaţiile „lupilor”.

Pentru cei care vor să-şi ia rămas bun, trupul neînsufleţit va fi depus, mâine, la capela Cimitirului Viişoara, iar înmormântarea va avea loc sâmbătă.

Odihneşte-te în pace, Nea Bibi!

Următorul meci

FC Universitatea Cluj vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Cluj Arena
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043