Remiză „albă” cu Chindia

Petroliștii și-au încheiat, astăzi, stagiul centralizat pe care l-au efectuat, în această vară, la Ploiești, cu încă o verificare utilă, în compania prim-divizionarei Chindia Târgoviște. Partida s-a desfășurat la Strejnic și s-a încheiat nedecis, scor 0-0.

Echipa lui Nicolae Constantin își păstrează invincibilitatea în jocurile amicale, astăzi bifând încă o confruntare, cea de-a cincea de la reluarea pregătirilor, în care nu au primit gol. Și, din nou, în fața unei prim-divizionare, Chindia Târgoviște, formație aflată la ultima repetiție înaintea startului oficial al sezonului 2021-2022, remiza de astăzi consemnându-se la capătul unui joc echilibrat, de angajament, disputat și pe o căldură sufocantă.

N-au fost multe ocazii mari, dar, chiar și așa, fiecare dintre combatante a avut șansa să puncteze, „lupii” prin Măzărache (44 – pătrundere pe stânga, încheiată cu un șut la colțul scurt, în plasa laterală) sau Bratu (89 – șut de la 20 de metri, respins de sub bară de portarul oaspeților), iar dâmbovițenii prin Popadiuc (40 – șut de la 16 metri, central, puțin pe lângă butul din dreapta lui Cebotari) ori Florea (66 – lovitură liberă de la 22 de metri, bătută direct pe poartă, la care Avram a avut răspunsul potrivit).

Iată, însă, și cele două distribuții:

Petrolul: Cebotari (46 Avram) – Șt. Niță (46 Olaru), Meijers (83 Nicolae), Huja (60 Manolache), Țicu (75 Oprea) – Seto Takayuki (46 S. Pană), Cebotaru (83 Licsandru) – Constantinescu (46 Bratu), Buia (75 Boțogan), Nițescu – Măzărache (83 D. Ilie). Antrenor: Nicolae Constantin.

Chindia: Moldovan – Corbu, Căpușă, Baxevanos, C. Dinu – Neguț, Iacob, Popadiuc, Șerban – Florea, Popa. Au mai jucat: Celea, Cherchez, Kocic, Ioniță, Atanase. Antrenor: Emil Săndoi.

În acest ultim joc al cantonamentului, Nicolae Constantin nu i-a putut folosi pe Lică, Saim Tudor, Vajushi, Diarra și Enache, cu toții aflându-se în recuperare, după ce s-au confruntate, în ultimele zile, cu diverse probleme de natură medicală. De asemenea, la încălzirea de dinaintea jocului, tânărul fundaș dreapta Pârvulescu a acuzat o problemă musculară, fiind, astfel, menajat pentru a nu risca o accidentare mult mai gravă.

„Lupii” au parte, acum, de primul weekend liber de la reluarea antrenamentelor, urmând să revină la pregătiri luni după-amiază.

Foto: Cristi Stavri.

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs ACSM Politehnica Iași (On time)

Stadion Ilie Oană
Liga 2

Clasament

LocClubMPct
100
100
100
100
100