Câteva minute i-au lipsit echipei de „Tineret” ca să bifeze primul succes din actuala ediție de campionat, în partida disputată pe terenul uneia dintre fruntașele seriei, Universitatea Craiova. Petroliștii au condus cu 1-0, din minutul 65, dar gazdele au reușit să răstoarne situația pe final, cu două goluri marcate în minutele 80 și 84!
Singura victorie a weekendului pentru echipele de băieți a venit de la juniorii „U16”, 2-1 pe teren propriu în disputa cu ACS Juniorul 2014 București. Colegii lor mai tineri au bifat, în schimb, o remiză, 1-1, în compania aceluiași adversar, formție care, de altfel, ocupă și prima poziție în clasament la „U15”.

Fetele, în schimb, au avut o etapă fructuoasă, cu două victorii fără istoric: 7-0 cu Oțelul Galați, în Liga 2, și 13-1 cu Dinamo 1948, în Liga de „Tineret”. De remarcat faptul că Mădălina Chivu a reușit performanța de a-și trece numele pe lista marcatoarelor de nouă ori în cele două confruntări, înscriind de șase ori în meciul de tineret, disputat vineri, și de alte trei ori în cel al senioarelor, ce s-a desfășurat duminică!
Rezultatele complete și programul din weekend:
Masculin
Liga de Tineret/Seria Vest – Etapa 8
Universitatea Craiova – FC Petrolul Ploiești 2-1 (0-0)
Marcatori: Franco Duță (80), Andrei Popescu (84)/Dragoș Toma (65).
FC Petrolul: Andrei Istrate – Cătălin Trandafir, Marius Costache (cpt), Ianis Drăgan-Săcuiu, Antonio Constantin, Kevin Pătrașcu, Rareș Crăciun, David Berbec, Cristian Crîngu, Fabio Mihalache, Dragoș Toma. Antrenori: Claudiu Toader și Daniel Movilă.
Liga Elitelor „U17”/Seria Vest – Etapa 8
Universitatea Craiova – FC Petrolul Ploiești 2-0 (1-0)
Marcatori: Robert Prună (5, 70).
FC Petrolul: Daniel Matei (84 Alex Radu) – Alexandru Chițu, Sebastian Iorga, George Lupușoru (cpt), Moise Rusu (84 Paul Aniță), Alexandru Dimian (70 George Burlan), Eduard Mușat, Sabin Fieraru (46 Costin Moroiță), Valentin Alexe, Andrei Dimian (84 Darius Apostu), Maryo Badea. Antrenori: Victor Roșca și Daniel Hagianu.
Liga Elitelor „U16”/Seria 1 – Etapa 8
FC Petrolul Ploiești – ACS Juniorul 2014 2-1 (1-0)
Marcatori: Raul Soare (26, 53)/Andrei Stănescu (61).
FC Petrolul: Daniel Matei – Marian Stroie, Radu Erik, Andrei Nicoară (cpt), Robert Simion, Gabriel Bunea, Bogdan Stoica (51 David Dinu), Sabin Fieraru (81 Dennis Belciug), Ștefan Dumitru (51 Darius Baciu), Eduard Voicu (46 Rareș Stan), Raul Soare. Antrenor: Laurențiu Tureac.
Liga Elitelor „U15”/Seria 1 – Etapa 8
FC Petrolul Ploiești – ACS Juniorul 2014 1-1 (0-1)
Marcator: David Sima (67)/Theodor Pîrșoagă (11).
FC Petrolul: Alex Radu (cpt) – Vasile Andrei, Ianis Dogaru, Vlad Milu, Janis Moise (77 Carol Dumitrache), Claudiu Năstase, Sergiu Dinu, David Sima, Matei Otavă, Denis Andreescu (46 Lucas Tudor), Filip Dincă (41 Mihnea Păun). Antrenor: Gabriel Lefter.
Liga Elitelor „U14”/Seria 8 – Etapa 6
FC Petrolul Ploiești – a stat
Liga Elitelor „U14”/Seria 8 – Etapa 6
FC Petrolul Ploiești – a stat
………
Feminin
Liga 2/Seria 1 – Etapa 2
FC Petrolul Ploiești – Oțelul Galați 7-0 (4-0)
Marcatoare: Doriana Ionescu (20, 37, 50), Mădălina Chivu (22, 56, 70), Iasmina Rizea (23)
FC Petrolul: Elena Dobre – Sandra Manea (cpt), Bianca Turcu, Ana Sandu (71 Cristina Radu), Delia Bercaru, Vanessa-Ștefania Coman, Doriana Ionescu, Elena Anton, Ioana Floricică, Elena Bica (45 Sarah Dumitrescu), Iasmina Rizea (56 Andreea Romulescu). Antrenor: Cristian Iordache.
Liga de Tineret/Seria 1 – Etapa 2
FC Petrolul Ploiești – Dinamo 1948 13-1 (11-1)
Marcatoare: Mădălina Chivu (3, 4, 10, 11, 25, 27), Sarah Dumitrescu (6, 13, 21), Edith Scumpu (9, 61), Ioana Floricică (17), Elena Luscan (55).
FC Petrolul: Elena Dobre – Delia Zahiu, Mihaela Stănică, Bianca Turcu (cpt), Elena Dumitru (45 Iulia Vrîncianu), Ana Sandu, Ioana Floricică (45 Andreea Romulescu), Mădălina Chivu (45 Alexia Mihai), Edith Chivu, Elena Luscan, Ioana Ionescu (1 Sarah Dumitrescu; 53 Ana Iliescu). Antrenor: Mircea Hagianu.
Campionat Național de Junioare U15/Seria 2 – Etapa 1
Chindia Târgoviște – FC Petrolul Ploiești 11-0 (6-0)
FC Petrolul: Brianna Toma – Patricia Bratosin, Maya Ardeleanu, Sara Floroiu, Sofia Tatu, Roberta Balea, Violeta Micu, Teodora Leescu, Maya Popa, Delia Păun, Lusia Rădulescu (cpt). Rezerve: Karina Olteau – Erika Stan, Alexandra Potec, Alessia Gavrilă, Delia Stan, Karina Olteanu, Rebeca Crăciun. Antrenori: Gabriel Lefter și Nicolae Nuță.
…….
Etapa următoare
Masculin
„U13”: FC Petrolul Ploiești – Petrosport Ploiești – duminică, 20 septembrie, ora 17.30, stadion „Soceram”, Pleașa
„U14”: FC Petrolul Ploiești – Petrosport Ploiești – duminică, 20 septembrie, ora 16.00, stadion „Soceram”, Pleașa
„U15”: FC Bacău – FC Petrolul – sâmbătă, 19 septembrie, ora 14.00, Baza Sportivă FC Bacău
„U16”: FC Bacău – FC Petrolul – sâmbătă, 19 septembrie, ora 12.00, Baza Sportivă FC Bacău
„U17”: FC Petrolul Ploiești – Sepsi OSK Sf. Gheorghe – duminică, 20 septembrie, ora 14.00, stadion „Chimia”, Brazi
„Tineret”: FC Petrolul Ploiești – Sepsi OSK Sf. Gheorghe – duminică, 20 septembrie, ora 12.00, stadion „Chimia”, Brazi
Feminin
„U15”: FC Petrolul – ACS Sport Team – sâmbătă, 19 septembrie, ora 17.00, stadion „Vega”
„Tineret”: ACS Juniorul 2014 – FC Petrolul – vineri, 18 septembrie, ora 15.00, stadion Jilava.
Liga 2: Concordia Chiajna – FC Petrolul Ploiești – duminică, 20 septembrie, ora 16.00, stadion „Dynamic-Park”.






