După două jocuri consecutive pe „Ilie Oană”, pentru petroliști urmează, acum, o deplasare lungă și cât se poate de dificilă. „Lupii” vor pleca, în această după-amiază, spre Reșița, acolo unde, sâmbătă dimineață, de la ora 11.00, o vor întâlni pe CSM.
Deplasarea „galben-albaștrilor” se va face în două etape, elevii lui Flavius Stoican urmând să meargă, pe calea aerului, până la Timișoara, de acolo de unde vor fi preluați de către autocarul clubului și își vor continua drumul către Reșița.
Tehnicianul „lupilor” va avea la dispoziție 20 de jucători, din care îi va alege pe cei 18 ce vor fi trecuți pe raportul de joc, dar față de ultimele confruntări lista indisponibilor este, de această dată, mult mai numeroasă. Pe ea, în afara numelor lui Zaharia și Walace, cei care se pregătesc, în continuare, separat, s-au adăugat și cele ale lui Sergiu Arnăutu și Valentin Țicu, ambii fiind suspendați după ce, în restanța cu AFK Csikszereda, au văzut cel de-al patrulea cartonaș galben stagional.
Mâine, petroliștii vor efectua un antrenament la Reșița, o ultimă repetiție, de altfel, înaintea confruntării ce se va disputa, sâmbătă dimineață, pe arena „Mircea Chivu”, începând cu ora 11.00.
Biletele rezervate suporterilor petroliști, în număr de 300, vor costa 10 lei și vor putea fi achiziționate de la fața locului.