După mai bine de două săptămâni în care s-au antrenat la Ploieşti, petroliştii au ajuns, astăzi, în Slovenia, pentru un stagiu centralizat ce se va întinde până pe data de 21 iulie.
Delegaţia ploieşteană a plecat, la primele ore ale dimineţii, pe calea aerului spre Zagreb, şi, după ce a făcut joncţiunea cu autocarul clubului, sosit încă de ieri în Slovenia, şi-a continuat drumul până la Terme Catez, mini-staţiunea ce îi va găzdui pe elevii lui Leo Grozavu în următoarele 12 zile.
Diseară, „lupii” vor efectua şi primul antrenament pe tărâm sloven, unul la care staff-ul tehnic îi vor avea la dispoziţie pe Mirel Bolboaşă, Daniel Isvoranu, Petrişor Leonard – Alberto Olaru, Andrei Rus, Florin Plămadă, Lucian Cazan, Sebastian Ghinga, Paul Antoche, Valentin Ţicu, Mihai Velisar, Mergim Niziri, Marius Chindriş, Cristian Danci, Antonio Cruceru, Mihai Ene, Claudiu Herea, Saim Tudor, Nini Popescu, Alexandru Ciocâlteu, Sergiu Arnăutu, Cosmin Lambru şi Alexandru Nica.
Nu a făcut deplasarea în Slovenia, deocamdată, jucătorul brazilian Jean Theodoro, cel care a rămas în ţară pentru a efectua câteva investigaţii medicale suplimentare, urmând ca, dacă totul va fi în regulă, să se alăture lotului pe parcursul acestei săptămâni.
Condiţii perfecte la Terme Catez
Pentru cantonamentul din această vară, oficialii Petrolului au ales ca echipa să-şi fixeze cartierul general la Hotel Terme, din Terme Catez, o mini-staţiune amplasată lângă graniţa sloveno-croată.
Resortul oferă condiţii ideale pentru antrenamente, fiind dotat cu trei terenuri de fotbal impecabile şi cu alte facilităţi pentru refacere. Tot aici se află, în această perioadă, şi echipa U18 a lui Everton FC, precum şi prima adversară a „lupilor” din acest cantonament, formaţia bosniacă FK Tuzla. Iar amfitrionul petroliştilor, adică omul care are grijă să nu le lipsească nimic elevilor lui Leo Grozavu, este un fost internaţional sloven, Goran Sankovic, cel care, în toamna lui 2001, bifa una dintre cele cinci apariţii ale sale în tricoul echipei naţionale chiar la Bucureşti, în celebrul meci de baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2002.
Miercuri, primul test
Dacă astăzi au avut o primă şedinţă de pregătire, iar mâine vor avea două antrenamente, de miercuri „lupii” încep şi jocurile test programate pentru acest stagiu. Prima adversară a ploieştenilor va fi formaţia FK Tuzla, cea care a promovat, în această vară, în prima ligă din Bosnia, sub numele de SK Sloga Simin Han. Partida se va disputa la Brezice, o localitate foarte aproape de Terme Catez, de la ora locală 17.00, un ceas mai târziu în România.
Apoi, „lupii” vor mai juca cu NK Krsko (14 iulie) şi HNK Gorica (17 iulie), iar pentru data de 20 iulie se caută un adversar, după ce croaţii de la Lokomotiva Zagreb şi-au schimbat recent planurile, alegând să efectueze, în acea perioadă, un stagiu de cinci zile în Olanda.
Andrei Rus, convocat la reprezentativa U19
Chiar înainte de plecarea spre Slovenia, oficialii petroliştilor au definitivat situaţiile lui Andrei Rus şi Mergim Neziri, ambii semnând angajamentele cu FC Petrolul Ploieşti, valabile până la finalul acestei stagiuni. De asemenea, la capitolul certitudini pentru sezonul viitor poate fi trecut şi numele lui Mihai Ene, transferat sub formă de împrumut, până în vara lui 2019, de la Viitorul Constanţa.
De menţionat şi faptul că lui Andrei Rus, jucător care n-a împlinit încă 18 ani, astăzi i-a sosit şi convocarea pentru o acţiune a reprezentativei U19 a României, ce se va derula în perioada 28 iulie-09 august şi va cuprinde două jocuri amicale cu selecţionata similară a Israelului.
Abonamente pentru sezonul 2018-2019
După cum se ştie, FC Petrolul Ploieşti a început, din data de 2 iulie, procedura de comercializare a abonamentelor pentru jocurile organizate pe teren propriu în cadrul sezonului 2018-2019. Până pe data de 14 iulie, procedura va fi rezervată EXCLUSIV vechilor abonaţi, cei care vor avea opţiunea de a-şi păstra locul pe stadion. În acest sens, la procurarea unui abonament nou, vă rugăm să prezentaţi şi vechiul abonament.
Preţurile abonamentelor vor fi următoarele:
* Pentru sezon întreg
– Tribuna 0 – 450 lei.
– Tribuna I – 350 lei.
– Tribuna II – 220 lei (tarif întreg) şi 200 lei (tarif redus pentru pensionari, elevi, studenţi, sector 212).
– Peluze – 150 lei (tarif întreg) şi 120 lei (tarif redus pentru pensionari, elevi, studenţi, sector 100 Peluza I, respectiv sector 300 Peluza II).
* Pentru turul ediţiei de campionat 2018-2019
– Tribuna 0 – 240 lei.
– Tribuna I – 180 lei.
– Tribuna II – 130 lei.
– Peluze – 80 lei.
*abonamentele emise pentru turul campionatului vor fi valabile până la sfârşitul anului calendaristic 2018, urmând să acopere şi cele două etape din retur programate de către Federaţia Română de Fotbal să se dispute în luna decembrie.
Abonamentele vor putea fi procurate de la casa de bilete a stadionului “Ilie Oană.
– în zilele de luni, miercuri, vineri şi sâmbătă: între orele 09.00 – 16.30;
– în zilele de marţi şi joi: între orele 12.00-19.30.
– duminica: închis;
Abonamentele pentru pensionari/elevi/studenţi vor fi emise doar pe baza prezentării, în original şi în copie, a talonului de pensie/carnetului de student sau elev, în limita unui singur abonament.
Totodată, FC Petrolul Ploieşti face cunoscute şi preţurile biletelor, valabile pentru meciurile de pe teren propriu din sezonul 2018-2019:
– Tribuna 0 – 25 lei.
– Tribuna I – 20 lei.
– Tribuna II – 12 lei.
– Peluze – 8 lei.