Știri

Cele mai noi știri despre FC Petrolul Ploiești
26
oct.
2021

Vlad Prejmerean este jucătorul “lupilor”

Petrolul Ploiești a ajuns, astăzi, la un acord cu jucătorul Vlad Prejmerean, acesta semnând un angajament valabil până la finalul stagiunii 2023-2024. În vârstă de 23 de ani, noul echipier al “galben-albaștrilor” evoluează pe postul de mijlocaș central și are experiență eșalonului secund, după ce, în ultimele sezoane, a jucat pentru Luceafărul Oradea și Viitorul Pandurii...
Mai mult
25
oct.
2021

Documentația pentru participarea la licitația pentru atribuirea mărcilor Petrolul a fost depusă

Așa cum a anunțat în mod public, în urma deciziei Adunării Generale, ACS Petrolul 52 va participa la licitația privind atribuirea celor șase mărci Petrolul. Licitația va fi organizată în data de 28 octombrie, de către Primăria Municipiului Ploiești, iar oficialii clubului nostru au depus, astăzi, documentația necesară. „Cu sprijinul membrilor fondatori ai Asociației și cu...
Mai mult
24
oct.
2021

Concurs de desene pentru micii fani ai Petrolului

Clubul nostru lansează un concurs pentru copii și îi invită pe aceștia să descrie, prin intermediul unui desen, pasiunea pentru culorile „galben-albastre” și pentru echipa orașului, Petrolul Ploiești! Desenele pot fi trimise până pe data de 26 noiembrie, pe adresa de e-mail [email protected] (la o rezoluție cât mai bună) sau pot fi lăsate direct la sediul...
Mai mult
21
oct.
2021

Imposibil de oprit!

Petrolul își construiește cu stil drumul spre primul eșalon. În această seară, în fața unui adversar din „Top 6”, CSA Steaua București, formația noastră a bifat cea de-a noua victorie consecutivă, una conturată în partea secundă a întâlnirii de pe „Ilie Oană”. „Dubla” lui Diarra (57, 63) le-a asigurat încă trei puncte „lupilor”, cei care își...
Mai mult
20
oct.
2021

Petrolul – CSA Steaua/Totul pentru victorie!

Devenită lideră solitară a eșalonului secund, cu un avantaj de trei lungimi față de următoarea clasată, după trecerea în cea de-a doua jumătate a sezonului regular, formația noastră caută să-și confirme poziția în confruntarea de mâine seară, cu CSA Steaua București. Partida se va desfășura pe „Ilie Oană”, de la ora 19.30. „Întotdeauna meciul următor este...
Mai mult
1 288 289 290 291 292 514

Următorul meci

FC Universitatea Cluj vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Cluj Arena
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
1613
2611
3611
4610
5610
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă