FC Petrolul a susținut, astăzi, primul dintre cele trei teste programate înainte de intrarea în vacanță, adversară fiindu-i gruparea de eșalon trei ACS Hușana Huși. Jocul s-a disputat la Strejnic și s-a încheiat cu victoria oaspeților, scor 3-2 (1-0).
Octavian Grigore a avut la dispoziție 25 de jucători pentru întâlnirea din această dimineață, tehnicianul „lupilor” putând alcătui, astfel, două formule de echipă distincte, cu care a abordat cele două reprize. Astfel, „11”-le de start i-a cuprins pe Cebotari – Bărboianu, Meijers, Manolache, Aris Oprea – S. Pană, Cr. Licsandru – Constantinescu, Boțogan, Joao Claudio – Arnăutu, pentru ca după pauză să evolueze Marinache – Dunca, Olaru, Huja, V. Bogdan (70 Poelmans) – Bratu, R. Moise (75 Simionescu), Ekollo (75 Mitrea), Saim Tudor – Buhăescu, Balint.
Așa cum se poate remarca, exceptându-i pe juniorii Petru Marinache, Cristian Licsandru sau Alin Boțogan, intrați, încă din ultima parte a campionatului trecut, în circuitul primei echipe, la capitolul „noutăți” au fost trecute numele lui Aris Oprea (CS Blejoi), Dacian Dunca (CSO Plopeni) și Rareș Simionescu (CSO Plopeni), toți cei trei tineri jucători aparținând de clubul nostru, ei fiind împrumutați, în stagiunea precedentă, la cele două formații prahovene de Liga a 3-a. De asemenea, staff-ul tehnic al „galben-albaștrilor” l-a putut vedea la lucru, astăzi, și pe mijlocașul Joao Claudio Gomes Ricciulli (21 ani, Guinea-Bissau), un fost junior al italienilor de la Sampdoria, și care, în această primăvară, a evoluat tot în România, la ACS Șomuz Fălticeni.
Revenind la meciul propriu-zis, moldovenii s-au impus cu scorul de 3-2, după ce și la pauză s-au aflat în avantaj, 1-0. Cătălin Solomon (31) a deschis scorul, iar, imediat după reluare, Vasile Buhăescu (47) a restabilit echilibrul, transformând un penalti dictat după un fault comis asupra lui Mario Bratu. Hușana a revenit la conducere cu golul lui Alexandru Parfeniu (53), apoi, tot după o lovitură de pedeapsă, Valentin Balint (66) a punctat pentru 2-2, pentru ca moldovenii să obțină victoria prin reușita lui Bogdan Țenu (70).
Vineri, „lupii” au programată o altă testare, tot în compania unei formații din cel de-al treilea eșalon, CS Tunari, seria jocurilor de verificare urmând să se încheie săptămâna viitoare, cel mai probabil marți, cu o partidă cu CS Blejoi.
Foto: Cristi Stavri.