Petrolul a bifat cea mai clară victorie din acest sezon, 5-0 în faţa lui Aerostar Bacău, în confruntarea disputată, astăzi, pe „Ilie Oană”. Cu Laurenţiu Marinescu în rolul dirijorului, „căpitanul” trecându-şi în cont un hattrick, „lupii” au făcut cu adevărat spectacol, într-un meci în care au mai punctat Cruceru şi Lumu, iar Toto Tamuz a (re)debutat în tricoul „galben-albaştrilor”.
Petrolul a început cu furie partida cu Aerostar, năpustindu-se spre poarta băcăuanilor încă de la primul fluier al arbitrului, iar din iureşul de start s-au născut două goluri în nici cinci minute. CRUCERU (1) a scuturat primul plasa, cu o „torpilă” expediată de la 25 de metri, după un corner bătut inteligent, de pe dreapta, iar MARINESCU (4), aflat la primul meci cu banderola pe mână de la revenirea pe „Ilie Oană”, a majorat diferenţa, cu un şut frumos, trimis din marginea careului mare, sub transversală.
La 2-0, totul devenea, astfel, mult mai simplu, iar zarurile puteau fi aruncate definitiv încă din prima repriză, pentru că asediul la buturile lui Potcoavă a continuat. Arnăutu (14), scăpat singur pe dreapta, l-a luat la ţintă pe portarul advers, apoi Marinescu (24) a trimis direct pe poartă, dintr-un corner de pe stânga, dar Potcoavă a respins de sub transversală, iar Lumu (42) n-a reuşit să-l învingă, nici el, pe ultimul apărător al oaspeţilor, cu un şut de la 14 metri.
Apetitul ofensiv al „găzarilor” nu s-a stins nici după reluare, Marinescu (55) lovind transversala dintr-o lovitură liberă bătută de la 22 de metri, puţin înainte ca LUMU (59) să sărbătorească primul său gol în tricoul Petrolului, cu un şut trimis de la 14 metri, lateral dreapta, la colţul lung.
La 3-0 era momentul perfect şi pentru (re)debutul lui Toto Tamuz, cerut cu insistenţă de către tribuna ploieşteană, dar finalul i-a aparţinut, până la urmă, „căpitanului”, MARINESCU (85 – şut cu efect, din lateral stânga, peste portarul advers şi 90+1 – reluare din faţa porţii, după o centrare venită, de pe dreapta, de la Nini Popescu) trecându-şi în cont primul hatt-trick din carieră.
S-a terminat, astfel, 5-0, după cea mai consistentă evoluţie a elevilor lui Leo Grozavu din acest sezon, o victorie care vine să aşeze, din nou, lucrurile pe un făgaş cât se poate de optimist. Petrolul adună 19 puncte şi urcă, cel puţin până mâine, pe locul doi, iar joi, 4 octombrie, de la ora 17.00, va susţine un nou examen important, pe terenul lui FC Argeş.
Foto: Răzvan Păsărică (www.sportpictures.eu)
FC Petrolul Ploieşti – CS Aerostar Bacău 5-0 (2-0)
Marcatori: Cruceru (1), Lumu (59), Marinescu (4, 85, 90+1).
FC Petrolul: Tordai – Olaru, Plămadă, Cazan, Ţicu – Chindriş – Cruceru, Marinescu (cpt) – Lumu, Arnăutu, Ştefănescu. Antrenor: Leo Grozavu.
CS Aerostar: Potcoavă – Mihălăchioaie, Al. Ichim, Mihăeş (cpt), Chirilescu – Sahru, Chirilă, Căinari, Hurdubei – Vraciu, Buhăcianu. Antrenor: Cristian Popovici.
Au arbitrat: Szabolcs Kovacs (Carei) – Cosmin Bojan (Tg. Mureş) şi Răzvan Soponar (Baia Mare).
Arbitru de rezervă: Cristian Georgescu (Bucureşti).
Observatori: Ştefan Constantin (Bucureşti) şi Emil Tudor (Târgovişte).