Petrolul s-a despărţit de Leo Grozavu şi se pregăteşte de un restart în lupta pentru promovare, misiunea de a repune echipa pe traiectoria optimă revenindu-i lui Octavian Grigore. Mâine, de la ora 14.00, “lupii” vor juca, în Capitală, cu Daco-Getica Bucureşti, având mare nevoie de victorie pentru a rămâne în plasa primelor trei clasate.
Pentru a doua oară în acest sezon, Petrolul merge pe stadionul “Juventus” din cartierul bucureştean Colentina, sperând ca, de această dată, vizita să fie una cu folos. Asta pentru că, la începutul campionatului, pe acel teren “lupii” sufereau o înfrângere şoc în faţa celor de la Metaloglobus, genul de accident neplăcut ce nu trebuie, sub nicio formă, repetat.
După cum se ştie, meciul de mâine va consemna şi redebutul lui Tavi Grigore la cârma petroliştilor, acesta renunţând, pentru moment, la funcţia de vicepreşedinte al clubului şi preluând interimatul pe banca tehnică după demiterea lui Leo Grozavu. Omul cu care s-a pornit la drum în vara lui 2016, şi care revine “în iarbă” după aproape un an de muncă în birouri, are, aşadar, misiunea de a revitaliza echipa ploieşteană, una pe care, însă, jocul de mâine nu o găseşte într-un moment tocmai bun în ceea ce priveşte lotul de jucători.
Astfel, Petrolul nu va putea conta, în Colentina, pe mai mulţi dintre jucătorii de bază. Sebastian Ghinga a acuzat o lovitură în meciul cu CS Mioveni şi a suferit, ieri, o intervenţie chirurgicală, urmând să absenteze câteva săptămâni, iar Alexandru Ţigănaşu, Cătălin Ştefănescu şi Toto Tamuz s-au resimţit, la rândul lor, după ultimul joc, fiind scoşi din calcule pentru confruntarea cu Daco-Getica. În plus, portarul Arpad Tordai a invocat unele probleme de natură personală şi a rămas în afara lotului, locul său fiind luat, pentru prima dată în acest campionat, de către Mirel Bolboaşă.
Meciul de mâine va începe la ora 14.00 şi va fi condus de către o brigadă alcătuită din Sergiu Popa (Aiud) – Romică Bârdeş (Piteşti) şi George Duţă (Bacău), iar arbitru de rezervă va fi Mădălin Dumitru (Piteşti). Ca observatori au fost delegaţi Andrei Ioniţă (Bucureşti – pentru arbitraj) şi Lucian Cârjă (Constanţa – pentru organizare).
Intrarea spectatorilor va fi liberă şi se va face pe baza unor tichete ce se vor elibera la faţa locului, iar fanii petrolişti vor avea la dispoziţie peluza stadionului din cartierul “Colentina”.