UTA – FC Petrolul 1-1/Inspirația a venit după pauză

„Lupii” s-au întors neînvinși de la Arad, acolo unde au disputat primul meci din cadrul Grupei B al Cupei României „Betano”. A fost 1-1,un  rezultat care lasă deschisă, astfel, portița calificării în faza următoare a competiției.

O repriză, prima, dominată de UTA, o revenire a Petrolului după pauză. Așa s-a scris, pe scurt, istoria confruntării de pe arena „Francisc Neuman”, iar raportul ocaziilor mari irosite de către cele două echipe vine în sprijinul acestei descrieri.

UTA, o formație aflată în criză de rezultate în campionat, a fortaț o victorie care să-i refacă moralul, controlând autoritar prima parte. Krell (30) s-a opus deschiderii scorului, blocându-l în situație de „1 vs 1” pe Barbu, dar, puțin mai târziu, portarul austriac nu a mai avut ce face, pentru că Valentin Costache (32) a profitat de un carambola în marginea careului de șase metri petrolist, a preluat și a trimis în plasă o minge respinsă nefericit de către Mateiu.

Petroliștii s-au trezit după pauză, mai bine spus după ce „glonțul” de 0-2 le-a trecut pe lângă urechi, atunci când Krell a mai avut o paradă formidabilă, atunci când a respins de lângă bară la „capul” lui Benga (54), dându-le, astfel, șansa colegilor săi să-și poată construi revenirea pe tabela de marcaj. Iar după ce Grozav (67), ușor dezechilibrat, n-a reușit să prindă poartă cu o reluare de la 6-7 metri, lateral stânga, și Doukansy (72) a reluat slab, cu capul, dintr-o poziție excelentă și i-a dat posibilitatea lui Gorcea să respingă miraculos, CHICĂ-ROȘĂ (77) a adus egalarea, fructificând cu un șut sănătos, din mijlocul careului, o centrare venită, de pe dreapta, de la Sergiu Hanca: 1-1.

O remiză, așadar, care lasă, în continuare, șanse pentru calificare, dar care obligă, practic, la un parcurs fără greșeală în ultimele două runde ale Grupei B. Echipa noastră mai are de jucat, la începutul lunii decembrie, cu Universitatea Craiova, la Ploiești, și, în februarie, în deplasare cu Sănătatea Cluj, și doar cu două victorii ar avea șanse reale să acceadă în faza eliminatorie a întrecerii. În prima etapă, în această grupă, favoritele și-au respectat statutul, FCSB câștigând cu 3-1 pe terenul Gloriei Bistrița, în vreme ce Universitatea Craiova a învins-o, scor 4-1, pe Sănătatea Cluj.

Pînă la următoarea etapă de Cupă, revenim la Superliga, iar luni, 3 noiembrie, de la ora 20.30, vom juca, pe „Ilie Oană”, cu liderul surpriză al ierarhiei, FC Botoșani.

Foto: www.sportpictures.ro

UTA Arad – FC Petrolul 1-1 (1-0)

Marcatori: V. Costache (33)/Chică-Roșă (78).

UTA: Gorcea – Flv. Iacob, Stolnik, Al. Benga (cpt.), Alomerovic – Hrezdac (46 Ov. Popescu), Luc. Mihai – Abdallah (57 Zsori), Val. Costache (46 A. Roman), Tzionis (46 M. Coman) – Dav. Barbu (68 Ad. Dragoș). Antrenor: Adrian Mihalcea

Petrolul: Krell – Ricardinho, Papp (cpt.), Onguene – D. Radu (46 Jyry), Mateiu (57 Hanca), Dongmo, Sălceanu –  Val. Gheorghe (57 Grozav), Doumtsios (46 Chică-Roșă). Doukansy. Antrenor: Eugen Neagoe

Au arbitrat: Sorin Vădana (Cluj-Napoca – Cluj) – Ferencz Tunyogi (Zalău – Sălaj) și Imre-Laszlo Bucși (Sfântu Gheorghe – Covasna).

Rezervă: Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe – Covasna).

Arbitru VAR: Iulian Dima (Bucureşti).

Arbitru AVAR: Bogdan Dumitrache (Bucureşti).

Observator arbitri: Octavian Șovre (Satu Mare). Delegat joc: Dragoş Ionescu (Bucureşti).

 

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs FC Botoșani

Stadion Ilie Oană
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
11431
21431
31428
41323
51323
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă