Victorie clară la final de an!

Obligați să câștige la ultima apariție din 2020 pentru intra în pauza de iarnă cât mai aproape de zona de clasament unde se va da lupta pentru promovare, petroliștii au reușit să respecte calculele hârtiei în confruntarea de pe terenul nou-promovatei Unirea Slobozia. Petroliștii s-au impus cu 3-0, prin golurile lui Huja (24), Ekollo și Balint (89).

Într-un meci disputat pe un teren dificil, gazdele au fost cele care au început ceva mai bine și au avut prima ocazie, un șut din lateral dreapta al „căpitanului” Toma ce l-a pus la încercare pe Kitanov (13). Treptat, echipa lui Viorel Moldovan a preluat controlul, dictând ritmul ostilităților, iar o acțiune „lucrată” de Vajushi și Roige s-a încheiat cu un șut al lui Buhăescu (19), din marginea careului, respins cu piciorul, in extremis, de către Poiană!

Apoi, Constantinescu (22) a reluat, cu capul, peste transversală, după o centrare a lui Vajushi, fazele ce au anunțat, practic, deschiderea scorului, pentru că tabela avea să se modifice la scurt timp. Țicu a bătut excelent o lovitură liberă de pe dreapta, mingea a trecut prin fața porții, iar HUJA (24), venit la colțul lung, a trimis în plasă, tânărul fundaș central semnând, astfel, cel de-al doilea său gol consecutiv în campionat!

După pauză, „lupii” au făcut un pas în spate, pemițându-le amfitrionilor să spere că pot egala. Unirea a prins curaj, iar Toma (66) a avut golul pe frunte, atunci când, complet nemarcat în marginea careului mic, a reluat, cu capul, peste transversală! Dinu (67) a avut și el o șansă bună, tot cu o lovitură de cap, dar Kitanov a reținut mingea trimisă de către fundașul central al ialomitenilor.

Din fericire, petroliștii au reușit să gestioneze cu brio momentele de presiune ale gazdelor, iar Huja (73), la o fază trasă la indigo cu cea a golului din prima repriză, a fost extrem de aproape să lămurească ecuația învingătoarei, doar că, de această dată, apărătorul ploieștenilor a reluat, de lângă bară, pe lângă poarta adversă! Verdictul a venit, însă, la scurt timp, EKOLLO (78) marcând golul desprinderii, după ce a rămas singur în careul advers și a plasat balonul pe lângă Poiană, iar finalul i-a permis și lui BALINT (89) să spargă, în sfârșit, gheața, primul gol stagional al atacantului „galben-albaștrilor” stabilit scorul final al confruntării de la Slobozia: 0-3!

Cu victoria de astăzi, Petrolul acumulează 21 de puncte și urcă până pe locul 8, așteptând, însă, disputarea ultimelor restanțe, precum și deciziile în privința jocurilor anulate, pentru a ști exact unde se poziționează la intrarea în iarnă. Campionatul se va relua pe 20 februarie, iar până la finalul sezonului regular vor mai fi șase meciuri de jucat.

Foto: Răzvan Păsărică și Cristi Stavri (www.sportpictures.eu).

Unirea 04 Slobozia – FC Petrolul Ploiești 0-3 (0-1)

Marcatori: Huja (24), Ekollo (78), Balint (89).

Unirea 04: Poiană – R.Ghiță, G. Lazăr, I. Dinu, Ibrian (80 Muscă) – Suciu – C. Toma (cpt), Chebac (46 Danciu), Adăscăliței (64 Unguru), Trucă – Ad. Moldovan (64 Cr. Ene). Antrenor: Adrian Cristea.

FC Petrolul: Kitanov – Mondragon (75 Olaru), Meijers, Huja, Țicu – Salifu (57 Balint) – Constantinescu, Nir Lax, Roige (cpt), Vajushi – Buhăescu (75 Ekollo). Antrenor: Viorel Moldovan.

Au arbitrat: Vlad Baban (Iași) – Marius Bălan (Dej) și Ionuț Petrică Cîmpeanu (Cluj Napoca).

Rezervă: Andrei Baciu (Botoșani).

Observatori: Marcel Savaniu (Brașov) și Stan Prodan (Alexandria).

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs SCM Gloria Buzău (On time)

Stadion Ilie Oană
Play-Out Liga 2

Clasament

LocClubMPct
1234
2232
3129
4228
5223