Viitorul Pandurii – Petrolul / În căutarea primelor puncte în deplasare

După două victorii pe teren propriu obținute în debutul sezonului, Petrolul caută să aducă și primele puncte din deplasare în acest campionat. Mâine, de la ora 12.00, echipa lui Nicolae Constantin va evolua pe terenul lui Viitorul Pandurii Tg. Jiu, partida fiind transmisă, în direct, de către Digisport, LookSport și Telekomsport.

Dacă în stagiunile precedente sufereau în meciurile de pe „Ilie Oană” și se descurcau mult mai bine pe terenuri străine, în acest debut de campionat „lupii” au schimbat scenariul. Au tranșat ambele dispute de la Ploiești, însă au cedat pe sinteticul lui Metaloglobus, dar, acum, nu se gândesc decât la o victorie la Tg. Jiu, pentru a se menține în zona plutonului fruntaș.

„Lupii” au plecat astăzi, după antrenamentul de dimineață, către locul de disputare al partidei, Nae Constantin având ceva probleme de efectiv. Astfel, pe lista indisponibililor, alături de Sergiu Pârvulescu, suspendat după eliminarea din meciul cu AFK Csikszereda, mai figurează Saim Tudor, Bart Meijers și Mihai Nițescu, toți trei acuzând probleme de natură medicală.

Partida de mâine va începe la ora 12.00, fiind transmisă în direct de către Digisport, LookSport și Telekomsport. Pentru cei care vor urmări meciul de la fața locului, prețul unui bilet este de 10 lei, important de știut fiind faptul că, la stadionul „Municipal”, nu va exista posibilitatea efecturării testărilor rapide antigen.

Întâlnirea va fi condusă de către o brigadă alcăuită din Andrei Antonie (București) – Alexandru Vodă (Alba Iulia) și Marius Bălan (Dej). Rezervă va fi Dragoș Pîrîu (Curtea de Argeș).

Următorul meci

UTA Arad vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Francisc von Neuman
Play-Out Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă