Vineri, primul test al verii

După aproape două săptămâni de antrenamente intense, petroliștii vor susține, vineri, de la ora 17.00, primul joc de verificare din această perioadă a pregătirilor. Echipa lui Nicolae Constantin va avea ca adversară o formație de eșalon județean, Tricolorul Breaza, cea care va fi, de altfel, și amfitrioana acestei întâlniri, partida urmând să se dispute pe stadionul „Parc” din localitate. Accesul spectatorilor în baza unor reguli ce vor fi anunțate de către clubul gazdă.

Jocul de la Breaza va fi primul dintr-o serie de cel puțin cinci pe care le va susține formația noastră până la startul oficial al viitorului sezon. Astfel, programul „lupilor” mai cuprinde, în această vară, meciurile cu Farul Constanța (3 iulie, ora 17.00, Brașov), Unirea Ungheni (7 iulie), CS Mioveni (10 iulie) și Gloria Buzău (17 iulie), orele și locurile de desfășurare exacte urmând să fie stabilite în perioada următoare.

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs FC Dinamo București

Stadion Ilie Oană
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
1923
2919
3918
4916
5814
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă