AFC Hermannstadt – Petrolul Ploiești/Încă un examen de trecut!

După ce a trecut cu bine peste duelul cu Concordia Chiajna, trimițând-o la nouă lungimi în spate pe una dintre principalele contracanditate la promovare, formația noastră are parte, mâine, de un nou joc care îi poate „curăța” drumul spre Liga I. La Mediaș, Petrolul o va întâlni pe AFC Hermannstadt, într-un meci ce va începe la ora 17.30, fiind transmis de către Digisport, LookSport și TelekomSport.

Calificată, deja, matematic, în play-off, trupa lui Nicolae Constantin mai are de susținut două examene importante până la finalul lui 2021, cu AFC Hermannstadt și, apoi, pe „Ilie Oană”, cu Universitatea Cluj. Meciuri care, transformate în puncte cât mai multe, îi pot asigura o iarnă  liniștită, în care planurile se pot contura, mult mai clar, și dincolo de play-off.

„Este un joc foarte important! Întâlnim, din nou, o echipă din partea superioară a clasamentului, care are un lot valoros și care își dorește promovarea, dar vrem să facem un meci solid și să ne continuăm parcursul foarte bun pe care l-am avut până acum. Este și primul meu duel direct cu Marius Măldărășanu, din postura de antrenori, și, indiferent de rezultatul întâlnirii de mâine, îmi doresc ca, la finalul campionatului, să promovăm împreună”, a spus Nicolae Constantin, tehnicianul fiind convins de faptul că diferența mare pe care o au „lupii”, în clasament, față de principalele urmăritoare nu reprezintă un motiv de relaxare pentru elevii săi. „Avem o echipă matură și nu se pune problema să ne relaxăm. Au înțeles cu toții că, indiferent de cât de mare este avantajul din clasament, nu este absolut nimic decis la acest moment și că abia la vară se aleg premiantele”, a adăugat tehnicianul „galben-albaștrilor”.

Petroliștii au plecat, astăzi, spre Mediaș, locul de disputare al întâlnirii, după antrenamentul pe care l-au susținut, dimineață, la Ploiești. Dacă la ultimele întâlniri a avut tot lotul la dispoziție, pentru jocul de mâine tehnicianul „lupilor” se confruntă cu două indisponibilități, Mario Bratu și Viorel Lică, primul fiind suspendat, iar cel de-al doilea accidentat.

Întâlnirea dintre AFC Hermannstadt și Petrolul Ploiești se va desfășura pe stadionul „Gaz Metan” din Mediaș, de la ora 17.30, și va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Viorel Nicușor Flueran (Craiova) – Adrian Popescu (Craiova) și Marius Cristian Marchidanu (Brăila). Arbitru de rezervă va fi Sorin Vădana (Cluj), iar ca observatori au fost delegați Zaharia Ciev (Timișoara) și Romeo Malac (Timișoara).

Următorul meci

UTA Arad vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Francisc von Neuman
Play-Out Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă