Antrenament cu zâmbetul pe buze!

Primul stagiu din Antalya se apropie de final. Oboseala se strânge, dorul de casă își face tot mai mult simțit prezența, dar Costel Enache știe cum să adapteze programul așa încât ultimele zile să fie suportate cât mai ușor de către jucători. Antrenamentul din această dimineață a fost unul special, staff-ul „lupilor” pregătind o serie de jocuri menite să alunge monotonia din peisaj și să-i determine pe Marinescu și pe coechipierii săi să se pregătească având zâmbetul pe buze!

Împărțiti în două echipe, „albii” și „verzii”, petroliștii s-au întrecut în mai multe probe, iar spiritul de competiție a ieșit, din nou, la suprafață. Mai întâi, așezați pe două șiruri, au avut de condus mingea, cu capul, pe spate, până dincolo de ultimul om. Apoi, prinși în câte o horă, au căutat să țină balonul în aer în timp ce parcurgeau distanța până la țintă mai repede decât echipa adversă, iar după aceea au urmat duelurile „unu la unu”, în care jucătorii, legați la ochi, plecau de la jumătatea terenului și căutau să treacă printr-o poartă improvizată aproape de linia de 16 metri. N-a lipsit nici jocul de fotbal, dar cu o minge specială, cu care cele două echipe au încercat, fără succes până la urmă, să-i învingă pe cei doi portari de ocazie, Costel Enache și Cătălin Munteanu,  și totul s-a încheiat cu un „baseball”, evident având regulile fiind adaptate situației.

A părut o joacă, dar n-a fost nici pe departe chiar așa, pentru că toată ședința de dimineață a avut darul să sudeze și să dezvolte relațiile de echipă. Lucru care, fără doar și poate, se va vedea pe teren, atunci când vor miza va fi aceea a punctelor puse în joc.

În tot acest timp, portarii au avut „porția” lor diferită de exerciții, iar Cristian Sîrghi și ultimii doi veniți, Pol Roige și Radu Rogac au efectuat un antrenament separat, sub supravegherea preparatorului fizic Alessandro Cittadino.

Diseară, „lupii” vor intra la sala de forță, pentru ca mâine să fie ultima zi plină a cantonamentului de la Belek.

 

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs Farul Constanța

Stadion Ilie Oană
Liga 2

Clasament

LocClubMPct
12144
22137
32136
42134
52134