Astăzi, meci cu SKA Rostov

După ce jocul de joi, cu Radnik Surdulica, a fost oprit la doar zece minute de la start, din cauza furtunii, Petrolul va susține, astăzi, primul test al cantonamentului din Antalya. Adversară îi va fi formația rusă SKA Rostov și, cum la primele ore ale dimineții vremea arată perfect, iar prognoza meteo nu anunță surprize neplăcute pe parcursul zilei, sunt, astfel, toate șansele ca întâlnirea să se dispute conform programării, începând de la ora locală 15.00, un ceas mai devreme în România.

Fondată în 1937, SKA Rostov-on-Don este o fostă câștigătoare a Cupei URSS (1981), dar, după 1990, a evoluat numai în eșaloanelor inferioare ale fotbalului rusesc. Actualmente, clubul Armatei din Rostov-on-Don activează în Grupa 1 din FNL 2, echivalentul ligii a treia, ocupând, după 18 etape, prima poziție a clasamentului, cu 14 victorii, două remize și tot atâtea eșecuri.

După întâlnirea de astăzi, „lupii” vor juca, pe 8 februarie, cu Metalist Harkov, formație de primă ligă din Ucraina. Apoi, programul din finalul cantonamentului a suferit unele modificări, în condițiile în care testul cu Spartak Moscova-2, programat pentru 10 februarie, a picat, căutându-se, acum, o altă variantă. Există, de altfel, intenția disputării a încă două jocuri înainte de venirea acasă, pe 9 și 10 februarie, în funcție de adversarii disponibili.

Următorul meci

FC Dinamo București vs FC Petrolul Ploiești

Play-Out Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043