Obiectiv ”Centenar în Liga I”

Ne dorim ca anul 2024, anul Centenarului clubului, să ne găsească pe un loc onorant în Liga I. Vrem să onorăm generațiile întregi de jucători și suporteri care au trăit împreună cu Petrolul, s-au bucurat ori au suferit, alături de Petrolul. Este obiectivul pentru care noi, o mână de oameni cu sânge galben-albastru, ne-am adunat și ne-am asumat un demers unic în România.

Pentru prima dată după ani de umilință, frustrări și tratamente nedrept aplicate echipei Petrolul Ploiești, putem face asta.

Am construit o echipă de fotbal de primă Ligă cu o coloană vertebrală formată din jucători crescuți în școala noastră și condusă de sportivi formați în clubul nostru. Echipa este pe drumul cel bun.

Știm că vom reuși atingerea obiectivului ”Centenar în Liga I”, dacă vom avea alături întreaga comunitate petrolistă dispusă să faca sacrificii pentru a-și vedea visul împlinit: Petrolul Ploiești, în topul echipelor valoroase ale României.

După atâția ani de scandaluri, neînțelegeri și tensiuni, este timpul ca Petrolul Ploiești să meargă mai departe ca o mare familie. Cum o familie nu poate rezista doar cu iubire dacă certurile iau locul dialogului, iar adevărul se transformă în suspiciuni și acuze, noi vrem să facem primii pasul către normalitate și transparență.

Începem prin a vă spune Cine suntem noi? cei care am reconstruit Petrolul Ploiești din negurile și cenușa ultimilor ani. Clubul de fotbal Petrolul Ploiești este patronat de Asociația Clubul Sportiv Petrolul 52,  constituită conform OG 26/200 cu privire la asociații și fundații.

Membrii fondatori ai asociației sunt Mircea Dridea, Octavian Grigore, Ion Haralambie, Paul Gușă, Decu Crângașu, Ion Cojocaru, Constantin Ștefan, Gheorghe Liliac, si Virgil Dridea. Fiecare dintre aceste nume reprezintă o parte mai mică sau mai mare din imaginea și istoria echipei noastre. Ne cunoașteți cu bune și cu rele pentru că am crescut și am activat sub ochii dumneavoastră.

Avem în spate cariere de o viață în care ne-am păstrat integritatea morală, ne-am arătat valoarea profesională, am atins performanțele sportive, financiare sau carierele pe care ni le-am dorit. Suntem o mână de petroliști realizați în viață, nepătați. Fiecare este un model în comunitatea din care provine.

Așadar, clubul nostru este patronat/deținut de asociație nonprofit.Scopul înființării asociației a fost continuarea tradiției echipei de fotbal Petrolul Ploiești, după falimentul declarat în anul 2016.

În fiecare an, Asociația Clubul Sportiv Petrolul 52 a făcut și face public modul în care am cheltuit banii astfel încât orice persoană interesată să știe de unde vin banii și cum sunt ei cheltuiți.

Nu suntem ”un SRL”, nu sunt ”unii care ne cheltuie banii”. Toate fondurile pe care le adunăm cu greu, și sperăm într-o susținere cât mai activă a comunității locale de afaceri, se duc în susținerea Centrului de Copii și Juniori și în susținerea echipei mari. Oricine poate verifica acest lucru astăzi și oricând în viitor.

Menționăm că din Adunarea Generală fac parte toți membri fondatori si exista un Consiliu Director prezidat de Costel Lazăr, care totodata detine si functia de presedinteal clubului, ales in unaniminitate in sedinta Adunarii Generale a Asociatiilor la data de 6 august 2020.

Deciziile se iau doar statutar și doar în interesul echipei. Iar acum toate eforturile noastre sunt canalizate în atingerea obiectivului ”Centenar în Liga I”.

Le mulțumim tuturor suporterilor care au fost alături de noi încă de la reînființarea echipei Petrolul Ploiești și înscrierea în liga a IV-a.

Îi mulțumim sponsorului principal care a avut încredere și a fost alături de noi în toți acești ani, Veolia, fără de care visul nostru ar fi rămas doar un vis.

Vă promitem implicare și transparență totală și vă așteptăm alături de noi. Vă propunem să devenim cu toții membrii onorifici ai acestei familii care trăiește alimentată de dragostea pentru Petrolul Ploiești.

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs AFC Hermannstadt

Stadion Ilie Oană
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
12451
22450
32445
42444
52441