De

Ionut Pană
10
sept.
2023

Victorie în meciul amical cu Chindia Târgoviște

Petrolul a încheiat săptămâna cu un meci de verificare, disputat, pe „Ilie Oană”, în compania formației de eșalon secund Chindia Târgoviște. „Lupii” s-au impus cu 2-0, golurile fiind marcate încă din prima parte a confruntării, de către Vali Țicu (min 15, penalti) și Sergiu Hanca (17). „Căpitanul” formației noastre a deschis scorul la capătul primului...
Mai mult
09
sept.
2023

Test cu Chindia Târgoviște

FC Petrolul va susține duminică, 10 septembrie, un meci de verificare, în compania formației de eșalon secund Chindia Târgoviște. Partida se va desfășura pe „Ilie Oană”, de la ora 11.00, iar accesul spectatorilor va fi liber și permis în zona Tribunei 0 a arenei ploieștene. Jocul vine să completeze ciclul săptămânal de antrenamente al elevilor...
Mai mult
06
sept.
2023

Cupa României/Duel cu deținătoarea trofeului!

Petrolul Ploiești și-a aflat, astăzi, adversarele din Cupa României, competiție care, la fel ca anul trecut, se va desfășura într-un format ce cuprinde o fază a grupelor și, mai apoi, etape eliminatorii. Astfel, echipa  noastră va face parte din Grupa A, în cadrul căreia le va întâlni pe Progresul Pecica (Liga 3), Chindia Târgoviște (Liga...
Mai mult
04
sept.
2023

Colaborare încheiată cu Georgi Pashov și Ionuț Cojocaru

Clubul nostru s-a despărțit, astăzi, oficial, de doi jucători, încheind colaborarea cu fundașul bulgar Georgi Pashov și cu atacantul Ionuț Cojocaru. În vârstă de 33 de ani, Pashov s-a aflat sub contract cu FC Petrolul în ultimul an și jumătate, făcând parte și din lotul cu care s-a reușit promovarea în primul eșalon. În total,...
Mai mult
04
sept.
2023

CFR Cluj – FC Petrolul se joacă în închiderea etapei a 9-a

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat, astăzi, programul etapei cu numărul 9 din Superliga. Astfel, partida CFR Cluj – FC Petrolul Ploiești se va disputa luni, 18 septembrie, de la ora 21.30, pe arena „Dr. Constantin Rădulescu”. Iată programul complet al rundei Vineri, 15 septembrie Ora 18.30 UTA Arad – Universitatea Cluj Ora 21.30 Dinamo...
Mai mult
04
sept.
2023

„Tineretul” urcă pe podium!

După cea de-a treia victorie consecutivă în campionat, FC Petrolul Ploiești a urcat pe poziția a treia a Seriei „Est” din cadrul Ligii de Tineret! Elevii lui Daniel Movilă și-au continuat parcursul foarte bun din această perioadă, impunându-se fără mari emoții pe terenul penultimei clasate, LPS Iolanda Balaș Soter Buzău. „Lupișorii” au rupt echilibrul chiar...
Mai mult
01
sept.
2023

FC Petrolul – Oțelul Galați 2-2/Atunci când 2-0 chiar este cel mai periculos scor…

„Lupii” n-au reusit să întrerupă seria interminabilă de remize a nou-promovatei Oțelul Galați, chiar dacă, în minutul 60 al partidei de la Ploiești, aveau un avantaj de două goluri pe tabela de marcaj! „Dubla” lui Jair (30, 53) a fost, însă, anulată, în doar cinci minute, de reușitele lui Maciel (60) și Cissoti (65), Petrolul...
Mai mult
31
aug.
2023

FC Petrolul – Oțelul Galați/Al optulea „val”!

În prima zi din septembrie suntem „convocați”, din nou, pe „Ilie Oană”, pentru cel de-al doilea duel consecutiv cu o nou-promovată. FC Petrolul – Oțelul Galați – mâine, de la ora 18.30, un meci în care vizăm toate cele trei puncte, pentru a ne întări poziția în clasament înaintea pauzei de două săptămâni din Superliga....
Mai mult
30
aug.
2023

Bun venit, Georgi Abuashvili!

Fotbalistul georgian Georgi Abuashvili este noul jucător al “lupilor”, el fiind transferat definitiv de la FC Porto. În vârstă de 20 de ani, Abuashvili, jucător de bandă stângă, a început fotbalul în țara natală, la Dinamo Tbilisi, debutând în prima divizie la vârsta de 16 ani. A fost în lotul echipei care, la finalul sezonului...
Mai mult
29
aug.
2023

Bun venit, Denis Radu!

FC Petrolul Ploiești a ajuns la un acord cu SSU Politehnica Timișoara pentru împrumutul tânărului jucător Denis Răzvan Radu (20 ani), clubul nostru urmând să aibe opțiunea unui transfer definitiv la finalul acestui sezon. Denis Radu evoluează pe postul de fundaș dreapta și a jucat, până acum, doar pentru gruparea „violetă”, în 69 de partide,...
Mai mult
1 77 78 79 80 81 247

Următorul meci

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13060
23056
33054
42952
53050
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă