FC Petrolul Ploiești a oficializat, astăzi, transferul tânărului jucător David Andrei Vraciu, înțelegerea urmând să se întindă până în 2025.
În vârstă de 21 de ani, David Vraciu vine din Spania, acolo unde a început fotbalul la Academia lui CF Barcelona, pentru ca mai apoi, timp de 6 ani, să se formeze, ca junior, la Real Madrid. A continuat, din 2016, la Academia unui alt club important, CF Valencia, iar, ulterior, a evoluat pentru Almeria U19 și, ultima dată, UD Almeria B. Cu selecții la loturile naționale „U16” și „U17”, David Vraciu va completa, astfel, grupul jucătorilor „under” din lotul echipei noastre.
Bun venit și mult succes, David Vraciu!