Desna Chernihiv, ultimul adversar din Antalya

Petroliştii au intrat pe ultima linie dreaptă a stagiului din Antalya, mâine fiind programat şi cel de-al patrulea joc de pregătire al acestei perioade. Cu câteva ore înainte de plecarea spre casă, „lupii” vor înfrunta formaţia ucraineană Desna Chernihiv, ocupantă a locului şase în ierarhia primului eşalon intern. Partida va începe la ora locală 16.00, un ceas mai devreme în România.

Ultimul joc din Antalya se anunţă a fi şi cel mai „tare” pentru formaţia lui Mugurel Cornăţeanu. Adversara, Desna Chernihiv, ocupă locul şase în „Premier League”, primul eşalon din Ucraina, luptându-se pentru calificarea în faza play-off a campionatului. Antrenaţi de Oleksandr Riabokon, ucrainenii mizează pe un lot alcătuit, exclusiv, din jucători interni,  şi se află, în Antalya, la cel de-al doilea cantonament din această iarnă, stagiu pe care l-au început chiar ieri.

Ploieştenii au avut, ieri şi azi, programate câte două antrenamente, înfruntând, mai ales azi dimineaţă, ploile ce au revenit, cu forţe proaspete, în Antalya. Partida de mâine se va disputa în Lara, pe baza pe care „galben-albaştrii” şi-au desfăşurat şedinţele de pregătire în acest cantonament, şi va începe la ora locală 16.00, adică 15.00 în România. Apoi, noaptea, „lupii” vor zbura spre România, urmând ca, sâmbătă dimineaţă, să ajungă acasă.

Următorul meci

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
1936
2934
3934
4933
5931