Etapa intermediară desfășurată, miercuri, la nivelul competițiilor naționale de juniori a adus, din nou, trei victorii clare pentru echipele FC Petrolul Ploiești.
Reprezentantele clubului nostru au tranșat categoric „dubla” cu Petrosport Ploiești, 4-0 la „U 19” și 6-0 la „U 17”, în vreme ce, în „Liga Elitelor”, echipa „U 16” a câștigat fără emoții întâlnirea cu Sepsi Sf Gheorghe (6-0), ajungând, astfel, la patru victorii din tot atâtea posibile și un golaveraj de 29-1!
Iată, însă, casetele complete ale meciurilor de miercuri:
Campionatul Național „U19” – Seria 4, Etapa 4
FC Petrolul Ploiești – ACS Petrosport Ploiești 4-0 (3-0)
Marcatori: M. Bratu, F. Sotir (2), A. Căciulă.
FC Petrolul: P. Marinache – A. Șerban, Ed. Smaranda, D. Ardic, A. Popa, Șt. Ioniță, R. Enache, F. Sotir, A. Căciulă, M. Constantinescu, M. Bratu. Rezerve: Șt. Georgescu – O. Chitescu, D. Stoica, M. Stroe, E. Badea, R. Simionescu. Antrenor: Gheorghe Liliac.
După patru etape, FC Petrolul ocupă locul 4 în clasament, cu 7 puncte. În runda viitoare, ce se va disputa sâmbătă, 24 august, FC Petrolul va juca, în deplasare, cu CSM Ploiești (ora 16.00, stadion „Conpet”, Strejnic). Ierarhia completă poate fi consultată aici: http://frfotbal.ro/index.php?competition_id=9&season=0&serie_id=2008
Campionatul Național „U17” – Seria 4, Etapa 4
FC Petrolul Ploiești – Petrosport Ploiești 6-0 (1-0)
Marcatori: L. Iovu (2), Cr. Licsandru, T. Dima, Dumitru, G. Stoica.
FC Petrolul: D. Barbu – Șt. Niță, Ad. Nicolae, B. Antonescu, A. Oprea, Cr. Licsandru, A. Dănilă, N. Stănescu, D. Mănescu, N. Ghiță, L. Iovu. Rezerve: Al. Radu – G. Stoica, T. Dima, O. Mănescu, I. Duță, Dumitru, Cojocaru. Antrenor: Marius Manolache.
După patru etape, FC Petrolul ocupă locul 3 în clasament, cu 9 puncte. În runda viitoare, ce se va disputa sâmbătă, 24 august, FC Petrolul va juca, în deplasare, cu CSM Ploiești (ora 18.00, stadion „Conpet”, Strejnic). Ierarhia completă poate fi consultată aici: http://frfotbal.ro/index.php?competition_id=11&season=0&serie_id=2019
Liga Elitelor „U16” – Seria I, Etapa 4
FC Petrolul Ploiești – ACS Sepsi OSK Sf. Gheorghe 7-0 (5-0)
Marcatori: D. Ilie (3), L. Ion, M. Alecsandru, M. Rădulescu, S. Bălașa.
FC Petrolul: A. Jercălău – M. Alecsandru, A. Spătărelu, D. Sîrbu, L. Ion, Vl. Balea, D. Ghilic, L. Iancu, D. Ilie, Al. Boțogan, M. Rădulescu. Rezerve: Cr. Voinea – Al. Cazan, R. Vasile, Cr. Leonte, L. Grigore, S. Bălașa, A. Petre. Antrenor: Laurențiu Tureac.
După patru etape, FC Petrolul ocupă locul 1 în clasament, cu 12 puncte. În runda viitoare, ce se va disputa sâmbătă, 24 august, FC Petrolul va juca, în deplasare, cu FC Botoșani (ora 10.00). Ierarhia completă poate fi consultată aici: http://frfotbal.ro/index.php?competition_id=102.