Fără alţi paşi greşiţi!

După “duşul rece” de săptămâna trecută, atunci când au cunoscut pentru prima dată gustul înfrângerii, petroliştii sunt decişi să nu le mai ofere şi alte motive de speranţe contracandidatelor din lupta pentru promovare. Mâine, de la ora 18.00, “lupii” vor juca pe terenul argeşenilor de la Atletic Bradu, iar singurul deznodământ de luat în calcul este acela al câştigării tuturor celor trei puncte.

Înfrângerea suferită, etapa trecută, chiar pe teren propriu, în confruntarea cu Voinţa Tr. Măgurele i-a făcut pe ploieşteni să conştientizeze faptul că lupta pentru promovare nu este, deocamdată, încheiată. Chiar şi aşa, însă, datele problemei nu s-au modificat radical, Petrolul fiind, în continuare, marea favorită a acestei serii, iar elevii lui Romulus Ciobanu îşi doresc să lămurească situaţia, şi din punct de vedere matematic, cât mai repede cu putinţă. Practic, asta s-ar întâmpla dacă Petrolul va câştiga următoarele două confruntări, lucru care i-ar asigura echipei noastre un avantaj de cel puţin şapte lungimi faţă de principala urmăritoare, Voinţa Tr. Măgurele (echipă care va sta în etapa viitoare), cu două etape înainte de finalul campionatului.

Astfel, partida de mâine, de la Bradu, pare a reprezenta ultimul hop major de trecut în acest sezon, „lupii” fiind decişi să câştige şi să risipească definitiv emoţiile ce ar mai putea plana asupra ultimei părţi a sezonului. Cum meciul de mâine se va disputa pe teren sintetic, elevii lui Ciobanu s-au pregătit în această săptămână la Parcul Municipal Vest, iar suprafaţa artificială a lăsat, din păcate, şi ceva urme, Cristian Andor acuzând o accidentare după unul dintre antrenamente şi devenind, astfel, indisponibil pentru întâlnirea de la Bradu. Este, de altfel, singura absenţă din efectivul obişnuit al ploieştenilor, cei care au plecat, încă, de astăzi, spre Piteşti.

Intrare liberă

Conform anunţului făcut de către organizatorii întâlnirii, intrarea spectatorilor va fi liberă la meciul de mâine, iar suporterii ploieşteni vor avea la dispoziţie o peluză întreagă, circa 900 de locuri.

Întâlnirea va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Lucian Andrei Ţiţii (Şura Mică – Sibiu) – Alexandru Florian Vişan (Galaţi) şi Ştefan Bogdan Vasile (Sibiu), observatori fiind delegaţi Ştefan Poenaru (Botoşani) şi Liviu Voicu Coloj (Filiaşi).

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs UTA Arad

Stadion Ilie Oană
Play-Out Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043