FC Petrolul – ACS Poli 1-0/Trei puncte muncite!

Sergiu Arnăutu (68) a adus victoria „galben-albaştrilor” în meciul, de pe „Ilie Oană”, cu ACS Poli Timişoara, iar Petrolul a urcat pe poziţie de baraj, aşteptând, acum, pasul greşit al Universităţii Cluj.

Partida cu deja retrogradata ACS Poli nu a fost nici pe departe o formalitate pentru petrolişti. Elevii lui Gigi Mulţescu au trebuit să muncească serios pentru cele trei puncte puse în joc, obţinând o victorie absolut vitală în duelul de la distanţă cu „U” Cluj, miza reprezentând-o locul trei, cel care duce la barajul pentru promovarea în primul eşalon.

Aşa cum era de aşteptat, „lupii” au început meciul în atac, iar Arnăutu (10) a avut prima ocazie, cu un şut trimis de la 16 metri, lateral stânga, la care Moldovan s-a întins şi a respins în lateral. Apoi, însă, dominarea ploieşteană s-a transformat mai degrabă într-una teritorială, iar Poli a putut să „respire”, ba chiar să şi încerce să fie periculoasă, atunci când Bădăuţă (39) a şutat de la 20 de metri, obligându-l pe Lungu să respingă. Aproape de pauză, Ţicu (41) a luat o acţiune pe cont propriu dar a trimis, de la 16 metri, razant peste transversală, iar la vestiare s-a intrat, astfel, de pe poziţii de egalitate, la capătul unei prime părţi controlate de către ploieşteni, dar nu suficient încât să se vadă şi pe tabela de marcaj.

Nici după reluare nu s-au schimbat prea mult coordonatele, în jocul „lupilor” apărând, parcă, cu trecerea timpului, şi o anumită stare de precipitare. A venit, din fericire, acţiunea lui SERGIU ARNĂUTU (68), o pătrundere pe dreapta şi un şut plasat perfect la colţul lung, cu care golgheterul Petrolului a făcut diferenţa şi a decis învingătoarea! Cum Poli n-a avut forţa să caute golul egalizator, iar ploieştenii au ştiut cum să-şi apere avantajul, meciul s-a încheiat cu victoria la limită a Petrolului, suficientă pentru o revenire pe podiumul clasamentului eşalonului secund. Astfel, presiunea se mută, acum, pe „U” Cluj, echipă care, mâine, va primi vizita Sportului Snagov.

Pentru Petrolul urmează, acum, deplasarea de la Arad, acolo unde duminică, de la ora 14.00, o va întâlni pe UTA.

Foto: Răzvan Păsărică/www.sportpictures.eu

FC Petrolul Ploieşti – ACS Poli Timişoara 1-0 (0-0)

Marcator: Arnăutu (68).

FC Petrolul: Lungu – Borţa, Ghinga (cpt), Puşcaş, Ţicu – Chindriş, Bucşa – Rusu (72 Enache), N. Popescu, Moldoveanu (82 Ţigănaşu) – Arnăutu. Antrenor: Gheorghe Mulţescu.

ACS Poli: Moldovan – Ţîgîrlaş, Paramatti (cpt), Uyi, Vl. Olteanu – D. Codrea, L. Oprea (88 Daminescu) – Sidorenco (63 Golda), Chemin, Buzan (78 Stere) – Bădăuţă. Antrenor: Valeriu Răchită.

Au arbitrat: Bogdan Dumitrache (Bucureşti) – Marian Truţă (Băbeni) şi Alexandru Mihăilă (Rm. Vâlcea).

Arbitru de rezervă: Sergiu Anton (Bucureşti).

Observatori: Laurenţiu Vărgatu (Brăila) şi Adrian Petre (Buzău).

Următorul meci

Gloria Buzău vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Gloria Buzău
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043