Jucătorul brazilian Jean Theodoro Sobrinho se desparte de FC Petrolul Ploieşti

Din motive independente de voinţa clubului, FC Petrolul Ploieşti a trebuit să pună capăt colaborării cu jucătorul brazilian Jean Theodoro Sobrinho, cel care se alăturase echipei noastre la începutul perioadei de pregătire din această vară.

De precizat faptul că, în momentul sosirii la Ploieşti, Jean Theodoro a efectuat un control medical şi o serie de analize specifice ce nu au scos în evidenţă probleme de natură medicală. Ulterior, testele parcurse la Institutul Naţional de Medicină Sportivă din Bucureşti au indicat faptul că fotbalistul brazilian nu poate primi viza medicală, lucru confirmat, din păcate, şi de investigaţiile amănunţite efectuate, pe parcursul săptămânii trecute, la solicitarea clubului nostru, de către un Institut de specialitate din Capitală.

În aceste condiţii şi având în vedere imposibilitatea Institutului Naţional de Medicină Sportivă de a-i acorda, în acest moment, jucătorului viza necesară pentru a-şi continua activitatea sportivă, FC Petrolul Ploieşti a trebuit să încheie, astfel, prematur, contractul cu Jean Theodoro Sobrinho.

Urându-i, pe această cale, multă sănătate lui Jean Theodoro, clubul nostru va căuta, în continuare, să acopere locul lăsat gol, în acest moment, în lotul „galben-albştrilor”, în perspectiva viitorului sezon competiţional.

Următorul meci

ACSM Politehnica Iași vs FC Petrolul Ploiești

Stadion „Emil Alexandrescu”, Iasi
Play-Out Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă