„Lupii” trag tare în Antalya

Dacă ieri, în prima zi plină a stagiului din Antalya, petroliștii au avut parte de ploaie dimineața și de un soare „cu dinți” după-amiază, astăzi, în schimb, vremea pare să fie până la capăt alături de elevii lui Nicolae Constantin. Cel puțin ședința de pregătire de dimineață s-a desfășurat, la „Grand Park Sport Complex”, bază aflată la circa 15 minute de mers de locul unde sunt cazați ploieștenii, în condiții ideale, așa încât și implicarea „lupilor” a fost una la nivel ridicat.

Antrenamentul a avut o primă parte solicitantă din punct de vedere fizic, jucătorii trebuind să parcurgă un traseu gândit de către Bebe Bărbulescu, și a continuat cu o serie de jocuri pe spații reduse, intensitatea fiind la fel de ridicată. Încă nerefăcuți complet, Mario Bratu și Dragoș Gheorghe s-au pregătit, în cea de-a doua jumătate, alături de Laurențiu Marinescu, pe cei trei însoțindu-i și directorul sportiv Claudiu Tudor, cei doi jucători fiind așteptați să reintre, de mâine, în ritmul normal al antrenamentelor.

„Lupii” vor ieși pe teren și după-amiază, iar mâine vor avea, din nou, două ședințe de pregătire, urmând ca, de joi, să demareze și seria celor patru jocuri de verificare ale acestei perioade. Primul adversar va fi FK Radnik Surdulica, echipă ce ocupă poziția a 13-a în clasamentul la zi al primului eșalon din Serbia.

Mai jos, o galerie foto extinsă de la antrenamentul din această dimineață.

Următorul meci

UTA Arad vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Francisc von Neuman
Play-Out Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă