Mozzart Bet vine alături de Petrolul Ploiești

Partida dintre liderul ligii a doua, FC Petrolul Ploiești, și Universitatea Cluj va consemna începutul unui nou parteneriat pentru clubul nostru. Mozzart Bet, unul dintre cei mai vechi operatori licențiați de betting și gambling din România, se alătură familiei „lupilor galbeni” ca partener exclusiv de betting.

„Suntem bucurosi să anunțăm încheierea unui nou parteneriat important, Mozzart Bet venind alături de noi. Este încă un semn al faptului că proiectul nostru merge pe drumul cel bun, iar clubul Petrolul își recapătă locul pe care îl merită cu prisosință, în prim-planul fotbalului românesc. Suntem convinși că va fi o colaborare de succes și, sperăm, una de lungă durată, astfel încât să ne putem bucura, împreună, de cât mai multe realizări”, a precizat Claudiu Tudor, directorul sportiv al clubului nostru.

„Petrolul Ploiești este una dintre cele mai iubite echipe din România. Este un club unde tradiția este ținută vie de către acești suporteri minunați și devotați, care au ținut steagul sus chiar și în cele mai grele clipe. Un club care atunci când a căzut a știut să se ridice, iar acum se află aproape de momentul revenirii în elita fotbalului românesc. Ne bucurăm că acest moment ne va prinde împreună. Sperăm că acest „mariaj” va fi unul de durată și fructuos pentru ambele părți implicate”, a declarat George Stanciu, marketing manager Mozzart Bet România.

În urma încheierii acestui parteneriat, FC Petrolul Ploiești se alătură celorlaltor branduri partenere Mozzart Bet din sport, precum FC Argeș, CSO Voluntari, Politehnica Iași, Steaua Roșie Belgrad, Partizan Belgrad sau echip națională de fotbal a Serbiei.

Sperăm ca motto-ul Mozzart Bet, „Fii învingător!”, să-i poarte noroc Petrolului!

#fiiinvingator #sustineechipalocală

DESPRE MOZZART BET

Compania a fost inființată în luna august a anului 2001 când s-au deschis primele agenții de pariuri in Serbia, iar spre sfârșitul anului 2006 activitatea a fost extinsă și pe piețele din România.

Începând cu anul 2015, Mozzart Bet România și-a extins activitatea și în mediul online, prin lansarea site-ului www.mozzartbet.ro. Activitatea principală a Mozzart Bet o constituie organizarea pariurilor sportive, prelucrarea cotelor și producția software-ului de suport aferent.

În prezent, Mozzart Bet activează în 10 țări, aflate pe teritoriul a 3 continente!

Următorul meci

FC CFR 1907 Cluj vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Dr. Constantin Radulescu
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043