Cu un start lansat luat în 2021, „lupii” au revenit în zona locurilor care duc în play-off și vor să-și consolideze poziția în meciul din etapa următoare, pe care îl vor susține duminică, pe terenul ultimei clasate, Pandurii Lignitul Tg. Jiu.
După ce, ieri, lotul a fost împărțit în două, jucătorii care au evoluat în partida cu Metaloglobus efectuând un antrenament mai ușor, de refacere, în vreme ce ceilalți s-au pregătit la intensitate normală, astăzi Viorel Moldovan a avut la dispoziție aproape întreg efectivul de care dispune. Antrenamentul s-a desfășurat la Pleașa, singurul absent fiind Marian Huja, fundașul central aflându-se într-un proces de recuperare după accidentarea suferită. La rândul său, Ștefan Bărboianu se pregătește, încă, separat, în vreme ce Sergiu Arnăutu, Saim Tudor și Bogdan Vlad au intrat în ritmul normal, fiind, astfel, apți pentru următoarele confruntări.
„Lupii” vor pleca, de sâmbătă, către Târgu Jiu, partida cu Pandurii fiind programată să se desfășoare o zi mai târziu, de la ora 13.45. Apoi, miercuri, de la ora 20.30, petroliștii vor forța calificarea în semifinalele Cupei României, în meciul pe care îl vor disputa, pe „Ilie Oană”, cu Astra Giurgiu, urmând ca, în weekend-ul următor, să aibă liber, ca urmare a retragerii din campionat a celor de la Turris-Oltul Tr. Măgurele.
Mai jos, o galerie foto de la antrenamentul din această dimineață (foto: Cristi Stavri).