Pregătiți pentru prima deplasare a sezonului/„Mergem cu încredere la Botoșani!”

„Lupii” se pregătesc pentru prima deplasare a sezonului 2023-2024, meciul de luni, de la Botoșani (ora 18.30), fiind prefațat într-o conferință de presă de către antrenorul Florin Pîrvu și fundașul central Guilherme Garutti.

După un start de campionat în care, pe „Ilie Oană”, au trebuit să se mulțumească doar cu un punct la finalul confruntării cu Universitatea Cluj, petroliștii își propun ca, la Botoșani, să obțină prima victorie din această ediție a Superligii. „Va fi o deplasare dificilă, evident, pentru că vom întâlni o echipă care va fi, cu siguranță, foarte motivată, după ce în prima etapă a pierdut la Voluntari. Mă gândesc că ne așteaptă o presiune în plus, dar suntem pregătiți pentru acest joc, ne-am antrenat foarte bine în această săptămână, așa încât mergem cu încredere la Botoșani și vrem să ne întoarcem cu o victorie de acolo”, a spus Florin Pîrvu, cel pentru care deznodământul ultimei întâlniri directe de la Botoșani, încheiată cu victoria gazdelor cu un neverosimil 5-0, nu are, acum, nicio importanță. „Este un sezon nou și, evident, altele sunt datele problemei. Suntem o echipă omogenă, suntem uniți și, așa cum am spus, mergem cu speranțe la Botoșani”, a adăugat tehnicianul „galben-albaștrilor”.

Pîrvu și-a „spionat” live adversarii la începutul săptămânii, în meciul de la Voluntari. „Am fost să văd partida, mai ales că în următoarele două etape întâlnim ambele formații. Botoșaniul este o echipă bună, cu jucători valoroși și e clar că, jucând acasă, adversarii de luni ne vor aștepta foarte motivați. Dar, la cum i-am simțit pe băieți în aceste zile, pot să spun că suntem pregătiți pentru un meci de luptă. E posibil să fie și unele schimbări în formula de start, vom vedea la ora jocului, dar important este că, exceptându-l pe Irobiso, suspendat, suntem în efectiv complet, iar asta este un lucru bun”, a mai spus Pîrvu.

Despre meciul de luni a vorbit și fundașul central Guilherme Garutti, unul dintre jucătorii sosiți, în această vară, la Petrolul. „Va fi un joc important, dificil, pentru că Botoșaniul a pierdut în prima etapă și, cu siguranță, va vrea să recupereze acum. Dar, mergem acolo să luăm puncte! Am depășit impactul primei etape și cred că, acum, suntem mai pregătiți. Avem o echipă omogenă, un grup foarte bun și suntem optimiști”, a spus jucătorul petrolist, cel care a descris, în câteva cuvinte, și debutul său oficial în tricoul „galben-albaștrilor”. „Am fost foarte fericit să joc cu un stadion aproape plin, a fost ceva foarte frumos pentru mine. Evident, mă simt foarte bine, am fost primit excelent de către toată lumea din club, iar obiectivul nostru este să fim mai sus decât anul trecut. Va fi un sezon de referință, pentru că sunt multe echipe de tradiție în campionat, și fiecare meci va fi o adevărată luptă, așa cum s-a văzut încă din prima etapă”, a adăugat Garutti.

Meciul dintre FC Botoșani și FC Petrolul se va juca luni, de la ora 18.30, „lupii” urmând să plece de mâine către localitatea din Moldova.

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs Universitatea Craiova

Stadion Ilie Oană
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
12758
22849
32748
42742
52741