Spre Oradea, via Cluj!

Petroliştii au plecat, în această seară, spre Oradea, acolo unde duminică, de la ora 14.00, o vor întâlni pe Luceafărul, într-un meci contând pentru etapa cu numărul 30 a Ligii 2 Casa Pariurilor.

„Lupii” au făcut drumul din două bucăţi, prima cu avionul, până la Cluj, unde au aterizat în jurul orei 19.00, iar mai apoi, cu autocarul clubului, până la destinaţia finală. Mâine, elevii lui Gheorghe Mulţescu vor efectua un antrenament pe un teren din zonă, din efectivul „galben-albaştrilor” lipsind mijlocaşul Nini Popescu, cel care va fi suspendat după ce, în meciul cu FC Argeş, a văzut cel de-al patrulea „galben” stagional. Revin, în schimb, Sebastian Ghinga şi Cristian Puşcaş, ambii efectuându-şi etapa de suspendare în ultimul meci.

Partida dintre Luceafărul şi FC Petrolul se va disputa la Sânmartin, lângă Oradea, iar organizatorii au anunţat faptul că preţul unui bilet este de 25 de lei.

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

Stadion Ilie Oană
Cupa Romaniei

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
11737
21832
31832
41831
51826