Știri

Cele mai noi știri despre FC Petrolul Ploiești
06
mart.
2021

Test pe zăpadă

Profitând de pauza din campionat, petroliștii au disputat, astăzi, un meci-test cu CS Afumați, liderul Seriei 3 din cel de-al treilea eșalon. Partida s-a disputat la Strejnic, într-un veritabil decor hibernal, și s-a încheiat cu victoria elevilor lui Viorel Moldovan, scor 2-0 (1-0). Golurile s-au marcat în debutul celor două reprize, Silviu Pană (6) și Sergiu...
Mai mult
04
mart.
2021

Petrolul va deschide etapa a 19-a

Federația Română de Fotbal a anunțat programul rundei cu numărul 19 a Ligii 2 Casa Pariurilor, una care se va întinde pe parcursul a patru zile. Astfel, meciul de debut va fi cel dintre Concordia Chiajna și FC Petrolul Ploiești, acesta urmând să se dispute joi, 11 martie, de la ora 17.00, pe terenul sintetic din...
Mai mult
03
mart.
2021

Final de drum în Cupa României

Petrolul și-a încheiat aventura în această ediție a Cupei României, oprindu-se, la fel ca anul trecut, în faza sferturilor de finală. Formația noastră a pierdut duelul, de pe „Ilie Oană”, cu Astra Giurgiu, prim-divizionara tranșând ostilitățile după reluare, atunci când, prin Merloi (50), Krpic (60, penalti) și Wuthrich (80), a marcat cele trei goluri ale întâlnirii....
Mai mult
02
mart.
2021

Lista jurnaliștilor acreditați pentru meciul FC Petrolul – Astra Giurgiu

Lista jurnaliștilor acreditați pentru meciul FC Petrolul Ploiești – Astra Giurgiu (miercuri, 3 martie, ora 20.30, „Ilie Oană”), din faza sferturilor de finală ale Cupei României: Masa presei (Zona 2) Ionuț MITOIU (Informația Prahovei) Adrian FAGARAȘANU (ProTV/Valea Prahovei TV) Cristian ANGHELESCU (Ploiești TV) Marcel MARIN (Ziarul Prahova) Ciprian CONSTANTIN (Prosport) Vlad NEDELEA (Gazeta Sporturilor) Mihai TOMA...
Mai mult
02
mart.
2021

Petrolul – Astra, pentru un loc în semifinalele „Cupei României” / „N-avem nimic de pierdut, ci numai de câștigat!”

Cu trei victorii obținute în jocurile oficiale disputate în 2021, și fără să primească vreun gol, Petrolul se pregătește de meciul etalon al începutului de an. Mâine, de la ora 20.30, pe „Ilie Oană”, formația noastră o va întâlni pe prim-divizionara Astra Giurgiu, miza fiind aceea a ocupării unui loc în semifinalele Cupei României. Trupa lui...
Mai mult
1 331 332 333 334 335 514

Următorul meci

FC Universitatea Cluj vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Cluj Arena
Cupa Romaniei
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
1613
2712
3611
4611
5610
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă