Zi

iunie 20, 2020
20
iun.
2020

Mesajul „Generației de Aur” a Petrolului la dispariția lui Dumitru Munteanu

Jucătorii de legendă ai Petrolului Ploiești au ținut ca, prin intermediul siteului nostru, să transmită un mesaj omagial la trecerea în neființă a celui care a fost Dumitru Munteanu. „Generația de Aur a Petrolului Ploiești a aflat, cu durere în suflet, că bunul nostru coleg și prieten Mitică Munteanu a trecut în neființă! Am pierdut,...
Mai mult
20
iun.
2020

Oficial: FC Petrolul a primit licența pentru participarea în Liga 1!

Federația Româna de Fotbal a informat, oficial, clubul nostru că i-a fost acordată licența de participare pentru ediția viitoare a Ligii I. După analizarea tuturor documentelor depuse, Comisia pentru Acordarea Licenței Cluburilor a constatat că sunt îndeplinite toate criteriile (sportive, de infrastructură, de personal și administrație, juridice și financiare), decizând, astfel, cu unanimitate de voturi,...
Mai mult
20
iun.
2020

In memoriam Dumitru Munteanu

Dumitru Munteanu, cel mai în vârstă dintre supraviețuitorii marii echipei a Petrolului Ploiești, triplă câștigătoare a titlului național în anii `60, ne-a părăsit ieri, la vârsta de 87 de ani. Nu cu mult timp în urmă, unul dintre gemenii Munteanu ce au făcut istorie în fotbalul românesc a participat la momentul de sărbătoare prilejuit de...
Mai mult
20
iun.
2020

S-a stins din viață Dumitru Munteanu!

A plecat dintre noi, la vârsta de 87 de ani, Dumitru Munteanu, unul dintre componenții „Generației de Aur” a fotbalului ploieștean. Alături de fratele său geamăn, Anton, decedat în 2007, Mitică Munteanu a evoluat 11 ani în marea echipă a Petrolului, fiind triplu campion național, în 1958, 1959 și 1966, precum și câștigător al Cupei...
Mai mult

Următorul meci

ACS Oțelul Galați vs FC Petrolul Ploiești

Stadion „Otelul”, Galati
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă